”Anul trecut îmi luam amenda asta că l-am făcut pe
Gargamel – Sluga Model. Am câștigat definitiv acest proces”, a anunțat azi
Mihai Rădună pe contul său de Facebook.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a reținut în hotărârea Lingens c. Austriei că libertatea de exprimare acoperă nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență ori considerate inofensive, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

Judecătoria Sectorului 1:

În plus, CEDO a reținut că limitele criticii
acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu
indivizii obișnuiți, a argumentat Judecătoria Sectorului 1 decizia de a anula
amenda de 1.000 de lei primită de Marian Rădună, membru al grupului civic #Rezistenţa.

Bărbatul proiectase în timpul unui protest din Piața
Victoriei, pe sediul Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), mesajul
”Tudorel, slugă model”.

Mesajul proiectat pe o clădire din Piața Victoriei pentru care a fost amendat Marian Rădună

Jandarmii au arătat în procesul-verbal de contravenție
că mesajul ”Tudorel, slugărel model” (mesajul proiectat era ”Tudorel, slugă
model”) face referire la ministrul Justiției și aduce jigniri acestuia de
natură să lezeze demnitatea și onorarea.

Procesul-verbal a fost întocmit în absența lui Marian
Rădună.

Marian Rădună a contestat amenda în instanță, iar
Judecătoria Sectorului 1 i-a dat dreptate.

Marian Rădună

Magistrații fac trimitere la articolul 10, care
stabilește limitele libertății de exprimare, din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului.

”Spre deosebire de cei din urmă, politicienii trebuie
să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt
și fapt, atât din partea jurnaliștilor, cât și a marelui public și, în
consecință, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranță”, spune
instanța.

 
 

Urmărește-ne pe Google News