Deputaţii şi senatorii din comisia specială care se ocupă de elaborarea Codului Administrativ au luat, joi, o decizie controversată. Au aprobat un amendament care prevede că darea în administrare a patrimoniului va putea fi făcută mult mai uşor. Astfel, prin această modificare, va fi suficient votul a jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali, în loc de două treimi, cvorumul necesar în prezent.

USR a avertizat că modificarea o privilegiază în mod direct pe Gabriela Firea, având în vedere că în Consiliul General al Primăriei Capitalei, coaliţia de guvernare nu are majoritate calificată.

„Doamna primar Firea a învins: prin proiectul de Cod Administrativ şi amendamentul adoptat în Comisie, va putea da în administrarea societăţilor comerciale pe care le înfiinţează pe bandă rulantă bucăţi importante din patrimoniul bucureştenilor. Pieţe, parcări, cimitire, monumente, spaţii verzi, ştranduri, fondul imobiliar – tot ce ţine de administrarea lor se va hotărî doar cu votul majorităţii formate în jurul consilierilor PSD.
Am semnalat un proiect identic iniţiat de dna Firea şi dl Vãlcov la Senat încă de anul trecut. Practic, acesta a fost inclus în proiectul de Cod Administrativ. Adio, bună guvernare, adio patrimoniu!”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă, pentru Libertatea.

Amendamentul a fost asumat de grupul PSD, dar a fost susţinut şi votat şi de PNL, prin persoana deputatului Florin Roman.

Ideea este una mai veche. Pe vremea când Gabriela Firea era senator PSD, ea a propus un astfel de proiect de lege, care este blocat în comisiile parlamentare.

Comisia specială lucrează, în această perioadă, la elaborarea unui Cod administrativ, iar printrepropunerile avansate se numără multe controversate. Una dintre ele vizează introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali.


Citeşte şi: Liviu Dragnea, pentru Reuters: România va menţine o politică de relaxare fiscală până în 2020


Urmărește-ne pe Google News