La proiectul de modificare a Codurilor penale au fost depuse 105 de amendamente de către parlamentarii de la PSD, ALDE și UDMR, dar și semnate de cei de la PNL.
La începutul şedinţei, Florin Iordache a anunţat că încă nu se vor vota amendamentele, ci doar vor fi dezbătute, urmând ca miercuri şi joi să se întâlnească din nou membrii Comisiei.
Potrivit unui amendament depus de Eugen Nicolicea, de la PSD, ”cei care divulgă „date privind desfășurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați, a induce în opinia publică ideea vinovăției lor sau a zdruncina în orice fel prezumția de nevinovăție” să fie pedepsiți cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă”.
Nicolicea mai propune ca ”reținerea sau arestarea unei persoane pe motive vădit netemeinice și esențial nelegale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă, precum și cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
”Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancționează și expunerea publică a unei persoane reținute, arestate sau condamnate în posturi infamate care îi pot leza demnitatea și aduce atingere imaginii sale publice”, mai arată amendamentul deputatului PSD.
Și deputatul Cătălin Rădulescu propune ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani, cu excepția infracțiunilor comise cu violență, să se execute la domiciliu.
În plus, pedepse cu închisoarea la domiciliu se aplică și în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste 3 ani, doar cu vârsta de cel puțin 60 de ani a celor care suferă de boli grave sau incurabile stabilite prin lege, amamelor cu copii și a gravidelor, cu excepția persoanelor care au săvâșit infracțiuni cu violență.
Cătălin Rădulescu mai vrea ca prin consecinţe deosebit de grave să se înțeleagă o pagubă materială mai mare de 4 milioane lei, față de 2 milioane lei cât este în prezent în lege, iar pedeapsa la darea de mită să scadă și să fie închisoarea de la 6 luni la 5 ani, față de 2 la 7 ani.
Rădulescu propune și o modificare la articolul care se referă la ”Consecinţe deosebit de grave”. Astfel, dacă în prezent, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei, Articolul 183 se modifică și va avea următorul cuprins: Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 4.000.000 lei.”
Deputatul mai vrea ca persoanele aflate în funcții de demnitate publică să iasă din categoria funcționarilor publici.
Rădulescu vrea şi închisoare de la doi la şase ani pentru arestarea sau aplicarea unei alte măsuri unei persoane în cazul căreia se ştie că nu există probe concrete că a săvârşit vreo infracţiune. „Reţinerea, arestarea ori implicarea unei măsuri preventive neprivativă de libertate unei persoane, ştiind sau acceptând că nu există probe concrete din care să rezulte dincolo de orice îndoială că aceasta a săvârşit o infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani şi interzicerea dreptului de a mai profesa”, se arată în amendament.
ALDE propune ca, pentru uciderea unei persoane, să crească pedeapsa de la maximum de 20 de ani la maximim 25 de ani. Și la omorul prin cruzime, în prezent se prevede închisoarea pe viață sau închisoare de la 15 la 20 de ani. În amendamentul grupului ALDE, este eliminată alternativa închisorii până la 25 de ani, rămânând detenția pe viață.
Deputatul UDMR Marton Arpad are un amendament referitor la confiscarea extinsă, care ”se poate aplica asupra bunurilor dobândite ulterior intrării în vigoare a Legii pentru modificarea şi completarea Codului Penal numai dacă există probe certe că bunurile respective provin din activităţi infracţionale”.
Codurile Penale intră în dezbaterea comisiei speciale din Parlament, pentru legile Justiţiei. Şedinţa este programată să înceapă la ora 15,00.
Opoziția a anunțat deja că propunerile de modificare a Codurilor penal, de procedură penală şi de procedură civilă conţin “texte otrăvite”, unele dintre acestea fiind destinate “pentru anumite dosare penale ale unor politicieni”, în timp ce PSD, prin vocea lui Eugen Nicolicea, a cerut definirea clară a sistemului judiciar, a cărei independenţă se cere apărată.
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că unele dintre propunerile pentru modificarea Codurilor penale sunt absolut inacceptabile şi că „este inadmisibil ca unele să fie făcute cu destinaţie pentru persoane care acum ocupă poziţii de decizie chiar în Parlament”.
Urmărește-ne pe Google News