UDPATE 21:45: Aeronava Wizzair, care făcea ruta Kutaisi – Varşovia, a decolat, la ora 21:12, de pe Aeroportul Otopeni, spre Varşovia, au precizat reprezentanții Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti – CNAB. Totodată, aceștia au confrimat că amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi o alarmă falsă. La vordul aeronavei nu a fost găsit niciun dispozitiv explozibil.


Avionul a aterizat pe aeroportul Otopeni la ora 16:20 și a fost parcat pe o poziție izolată. Reprezentanții Aeroportului Otopeni au precizat că procedurile specifice sunt în desfășurare.

„Procedurile specifice sunt în curs. Pasagerii au fost debarcaţi şi aduşi în zona de îmbarcare a terminalului. Se acţionează în continuare pe procedura specifică pentru astfel de situaţii (procedura e clasificată)”, a precizat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), conform Agerpres.

Serviciul Român de Informaţii a anunțat că urmează să scaneze bagajele şi avionul în care se suspectează că ar exista o bombă, în urma unui apel dat de pe aeroportul Kutaisi (Georgia).

Cursa Kutaisi -Varşovia a aterizat de urgenţă pe Otopeni, iar pasagerii au fost debarcaţi.

„A fost instituită celula de criză la nivelul aeroportului, SRI este prezent cu echipa pitotehnică care urmează să scaneze bagajele şi aeronava. S-a intrat pe procedura standard în astfel de situaţii, procedura gestionată de conducerea aeroportului. Cursa nu are destinaţia România, a aterizat de urgenţă la Otopeni, s-a intrat pe procedura de urgenţă a aeroportului. Pasagerii au fost evacuaţi”, a anunţat Serviciul Român de Informaţii, potrivit Mediafax.

Ameninţarea cu bombă a fost anunţată telefonic la aeroportul Kutaisi, Georgia, de o femeie.


Citește și INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ / Ministerul Justiției recunoaște: peste 500 de pedofili dovediți și condamnați sunt în libertate, în loc de închisoare!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News