UPDATE 11:35 CFR a anunţat, astăzi, printr-un comunicat, că ameninţarea cu bombă a avut loc în trenul trenul IR 1746 Baia Mare – București Nord, călătorul fiind depistat de poliţilştii TF.

 „Ieri, 18.04.2018, în urma unui control desfășurat de Poliția TF  în scopul depistării călătorilor frauduloși, în trenul IR 1746 (Baia Mare – București Nord) a fost identificat un pasager care nu avea legitimație de călătorie. În timp ce călătorul era legitimat, acesta a sunat la Numărul de Urgență 112 și a amenințat că «va arunca în aer trenul și metroul»“, se arată în comunicatul CFR.


La sosirea trenului în gara Ploiești Vest, în jurul  orei 19, pasagerul a fost coborât din tren, preluat de poliție și condus la secție pentru cercetări. Trenul a ajuns în Gara de Nord fără întârziere, potrivit sursei citate.

Întâmplarea de demnă de scenariu de film, miercuri seară într-un tren, în gara Predeal, în drum spre Ploiesti.

Un bărbat de 57 de ani a început să ameninţe că va arunca în aer trenul în care călătorea, la Predeal, şi o staţie de metrou, din Bucureşti.

Nu s-a oprit aici. Ajunşi în staţia Buşteni,bărbatul a sunat la 112 şi a făcut aceleaşi ameninţări, notează RepublikaNews.

Oamenii legii au intervenit şi au reuşi să-l potolească într-un final. Au scotocit prin tot trenul şi s-a contatat că ameninţarea nu era reală.

De fapt bărbatul este un client mai vechi al poliţiştilor. Acesta este din Bihor şi nu este prima dată când face astfel de ameninţări.

El a fost dat jos în Ploieşti Vest, fiind cercetat de BCCO şi DIICOT.

Și ISIS amenință că va bombarda metroul din New York și Mondialul de Fotbal din Rusia. O serie de postere de propagandă lansate de Stat Islamic înspăimântă metropola americană și ar trebui să bage spaima în rușii care organizează vara aceasta Campionatul Mondial de Fotbal.


Citește și: Elevii de acum nu pot numi nici măcar 2-3 antreprenori români. România Mare s-a constituit pe afaceri străine. Ce s-a întâmplat cu acestea

Urmărește-ne pe Google News