Jasmin Vlassi, în vârstă de 20 de ani, din Scoția, are măsura 32K la sutien, iar acest lucru i-a provocat dureri groaznice de spate și o boală a oaselor care se agravează din cauza greutății sânilor.
Din acest motiv, își dorește să-și facă o intervenție chirurgicală de micșorare a sânilor, dar pentru că nu își permite acest lucru a lansat o campanie de strângere de fonduri pe rețeaua GoFundMe.
Dar rezultatul nu este deloc cel așteptat de ea. Mulți dintre cei care au văzut campania au început să o amenințe, să-i vorbească urât și chiar să o amenințe cu moartea. ”Zilele trecute am suferit un atac de panică. Este copleșitoare toată această situație. Încerc să ignor comentariile negative, dar este foarte greu. O persoană a zis că ar trebui să-mi fie tăiat gâtul în loc de sâni, iar alta că ar trebui să-mi taie venele. În cele din urmă a trebuit să mă opresc din citit comentariile pentru că ajunsesem foarte speriată, mă gândeam că cineva chiar va vrea să-mi facă rău”, a povestit Jasmin.
Tânăra spune că mai mulți chirurgi s-au oferit să o ajute, dar a decis să rămână fidelă planului inițial și va face intervenția la clinica la care a mers prima dată pentru consultație. Ea dorește să adune pe GoFundMe banii pentru avansul intervenției, iar restul sumei o va plăti în rate. Până în prezent, a reușit să adune 550 de lire sterline din cele 1000 de care are nevoie.
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Citește și: VIDEO/A fost făcut public protocolul secret al vizitei lui Nixon în România! Ce a fost obligat să facă Ceauşescu
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Zodiile care dau spectacol în 2025. Nimeni nu le stă în cale, au oportunități financiare uriașe și banii vin de peste tot
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse de inundaţii. "Criminalilor!"
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc