La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Poliției, Jandarmeriei și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale. Două persoane, organizatoare ale evenimentului, au fost sancționate, iar ulterior au fost aplicate alte 11 sancțiuni contravenționale.
„În seara de 4.07.2021, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 23 Poliție s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un teren viran, situat în proximitatea unor locuințe improvizate, un grup de persoane asculta muzică la volum mare și tulbura liniștea publică. (…) Două persoane, cele care au fost identificate ca fiind inițiatoarele evenimentului, au fost sancționate contravențional cu amendă în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire, pentru tulburarea liniștii publice. După intervenția polițiștilor și jandarmilor, toate persoanele au părăsit zona. În perimetru au rămas forțe de ordine, pentru a se asigura că liniștea publică nu va mai fi tulburată”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Imagini de la petrecerea cu furci și topoare au fost publicate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, care precizează că „ultima modificare a Codului penal a ușurat activitatea interlopilor care pot circula acum nestingheriți cu arme albe, de toate felurile, în portbagaje și autoturismele de lux pe care le conduc, pentru că legiuitorul s-a gândit că sunt periculoase doar la adunări publice, manifestări cultural sportive, locuri de agrement/distracție sau mijloace de transport în comun. Mai mult, pedeapsa a fost înjumătățită de la 2 ani la 1 an”.
În acest context, reprezentanții Poliției Capitalei anunță că Secția 23 Poliție s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
„De asemenea, în urma activităților desfășurate au fost aplicate alte 11 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială. (…) Cuantumul sancțiunilor aplicate se ridică la 16.000 de lei, până la acest moment, având în vedere că activitățile de cercetare sunt în desfășurare”, se mai menționează în comunicat.
Potrivit Poliției Capitalei, imaginile apărute în mediul online „ar fi fost regizate, cu intenția de realizare a unui videoclip”.