La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 847 posibile infracţiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de vineri s-au dispus măsuri preventive pentru 70 persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 43 de autori în 29 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă, a transmis, sâmbătă, MAI, într-un comunicat.
De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 132 autori de infracţiuni, care au săvârşit 134 de fapte penale.
Poliţiştii rutieri au reţinut 604 permise de conducere în ultimele 24 de ore, dintre care 43 pentru alcool, 205 pentru viteză şi 12 pentru droguri, informează un comunicat al Poliţiei Române.
Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 40 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 67 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.327) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 55 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate şapte persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate nouă persoane aflate în situaţii de urgenţă.
MAI mai precizează că, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 104.787 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 413 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 38,4%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 21.774 de mijloace de transport şi 88.104 de persoane, dintre care 6.712 cetăţeni ucraineni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 07.01.2023, 14:22
Printre țările unde n-aș îndrăzni vreodată să conduc o mașină, România este pe primul loc.👎