Care e termenul legal pentru emiterea unei decizii de pensionare sau pentru recalcularea unei pensii? Gheorghe Larint, Bucureşti
Răspuns: Potrivit prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face în termen de 45 de zile de la data depunerii acesteia. La fel şi cererea de recalculare a pensiei.
Amenzi destinate proprietarilor de animale
Stau în sectorul 1 al Capitalei şi strada pe care locuiesc este plină de excremente provenite de la câinii de companie. Ce pot să fac? Elena Dumitrescu, Bucureşti
Răspuns: Proprietarii animalelor de companie au obligaţia să strângă fecalele animalelor. Dacă vedeţi că acest lucru nu se întâmplă, puteţi face o sesizare la 9540, dispeceratul Poliţiei Comunitare.
Ocuparea proprietăţii comune din bloc
Locatarii de la ultimul etaj au amenajat un grilaj de fier cu care au închis etajul şi nu mai putem ajunge pe terasă. Este legal acest lucru? Nadia Micu, Bucureşti
Răspuns: Nu este legal. Nu au nici un drept să ocupe proprietatea comună. Puteţi să-I somaţi să dea grilajul jos. În caz contrar, îşi asumă ce se poate întâmpla în cazul unor evenimente neplăcute.
Acte necesare pentru certificatul de handicap
Ce acte îmi trebuie pentru obţinerea certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială? Nicolae Tudose, Arad
Răspuns: Vă trebuie următoarele acte: trimitere de la medicul de familie, referat de la medicul specialist, toate actele medicale deţinute (rezultate analize, bilete de ieşire din spital) şi ultimul certificat de handicap, dacă este cazul.