Adevărul este că, și până acum, în legislație erau stabilite amenzi usturătoare, pentru cei care nu respectă reglementările privind activitățile desfășurate pe plajă sau în Deltă, dar autoritățile erau tolerante, în cele mai multe cazuri.

Amenzi de până la 20.000 de lei

„Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă” stabilește că, în vederea protecției turiștilor, pe toate plajele de pe litoralul Mării Negre, folosite în scop turistic, există câteva activități strict interzise, care se sancționează cu amenzi de zeci de mii de lei. Vizate sunt atât persoanele fizice, cât și cele juridice. Concret, actul normativ prevede, de exemplu, că accesul pe plajă al persoanelor însoțite de animale este strict interzis, cu excepția câinilor din dotarea Ministerului Administrației și Internelor și a câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, pe plajă nu au voie, sub nicio formă, să circule sau să staționeze vehicule, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a celor de întreținere a plajelor. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează, potrivit actului normativ, și desfăşurarea de activităţi turistice pe plajă fără a deţine autorizaţie turistică sau permiterea realizării de activităţi de comerţ ambulant pe plajă.

Autoritățile par decise să aplice, în sfârșit, legea, mulți dintre cei care o încalcă fiind deja sancționați. De altfel, au fost montate bariere pe plaja Modern și pe strada Ion Rațiu din Constanța, precum și în zona Cazino, din statiunea Mamaia. De asemenea, au fost instalate pe plaje si panouri de avertizarare în acest sens.

Permis de acces pe plajele de la Corbu și Vadu

Spre deosebire de ceea ce se întâmpla în anii trecuți, acum, și cei care optează pentru plajele de la Corbu și Vadu sunt sacționați dacă nu respectă regulile, dar, totodată, sunt și informaţi asupra obligaţiilor pe care le au. De exemplu, la ieşirea din Vadu, pe drumul către mare, există un panou pe care scrie că plaja sălbatică nu este destinaţie turistică, iar persoanele şi maşinile au voie să între doar în baza unui permis de acces. Permisul costă 5 lei de persoană, pentru 24 de ore, 15 lei, pentru o săptămână şi 30 de lei, până în 31 decembrie a.c. Plata se poate face fie la automatul instalat la primărie, unde de regulă este coadă mare, fie online.

Pentru maşină, un turist achită 10 lei pentru 24 de ore şi 100 lei până la sfârşitul anului. Permisele se pot cumpăra online de pe site-ul Administraţiei Rezervaţiei Bosferei Deltei Dunării, dar şi de la comisarii de pe plajă. Cei care vin cu rulota la mare sau îşi pun cortul direct pe nisip riscă, dacă sunt prinşi de inspectorii Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, amenzi usturătoare. Bunăoară, pentru campare ilegală, amenda poate să fie de 200 de lei ș.a.m.d.

Permise de acces si pescuit sportiv în Delta Dunării

Accesul în Deltă este posibil numai pe baza permisului de intrare. Conform Ordinului nr. 610/2009 privind aprobarea tarifelor pentru lucrările și serviciile prestate de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării la solicitarea persoanelor fizice și juridice, permisul de acces în rezervație pentru turisti este de: 5 lei /persoană/zi; 15 lei persoană/ saptamană; 30 lei persoană/ an. Tariful nu se aplică pentru copii, elevi, studenți, pensionari, și raniții din Revolutia din decembrie 1989, precum și pentru alte categorii de personae care beneficiază de prevederile unor legi speciale.

Achitarea tarifului de intrare în scop turistic se poate face fie în numerar, la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), la Centrele de Informare din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, precum și la societăţile comerciale care au încheiat protocoale de încasare a tarifelor cu ARBDD, fie cu ordin de plată, în contul nr. RO96TREZ64120E365000XXXX – “Disponibil din venituri proprii”, deschis la Trezoreria Statului – Tulcea, pe numele Administraţiei Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării“.

De asemenea, se poate plăti la automatele amplasate în Tulcea, la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în localitatea Jurilovca (la intrarea în portul turistic) şi la Corbu, la intrarea în localitatea Corbu, dinspre Năvodari, la circa 500 de metri, pe şoseaua care duce înspre plajă, la pensiunea „Papan drum”. Dar, se poate plăti și online, prin aplicația de pe site-ul ARBDD ( www.ddbra.ro/activitati/permise-online). De asemenea, puteţi obţine permisele de acces de la Centrele de Informare şi documentare din localităţile Sulina, Crişan, Sf. Gheorghe şi Murighiol, conform programului afişat pe website-ul oficial al ARBDD

Amenzi uriașe și pentru vitezomanii din Deltă

Atât pe litoral cât și în Deltă, se aplică amenzi usturătoare și pentru alte încălcări ale regulilor. De exemplu, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii le recomanda turistilor să ocoleasca zonele strict protejate din Rezervație, în caz contrar ei riscând sancțiuni de până la 6.000 de lei. Și nerespectarea restricțiilor de viteză, cu ambarcațiunile turistice (șalupe, bărci cu motor ș.a.) pe căile de navigație pe teritoriul rezervației se sancționează cu amenda de la 250 lei la 700 lei, pentru persoane fizice, și de la 320 lei la 1.000 lei, pentru persoane juridice. Toate amenzile pe care le poți lua dacă nu respecti regulile le găsești AICI.

Citește și: Bunele maniere n-au mai încăput în bagaj! Turiștii se plimbă în slipi pe străzile orașului Constanța

 
 

Urmărește-ne pe Google News