Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Art. 28 din OUG 1/1999, analizat și amendat de CCR:

În urma acestei decizii, amenzile vor fi anulate, dacă sunt contestate în instanță, lucru care ar putea duce la supraaglomerarea judecătoriilor din țară.

Numărul românilor amendați ajunsese la 300.859 în data de 2 mai 2020, potrivit declarațiilor ministrului de interne Marcel Vela, iar valoarea penalităților se ridică la peste 120 milioane euro.

Poliția română a dat peste 300.000 de amenzi

APADOR-CH, principalul ONG care luptă pentru respectarea drepturilor omului
din România, cere autorităților române amnistie fiscală pentru a împiedica
supraaglomerarea instanțelor.

Sancționarea cetățenilor care încalcă dispozițiile legale în perioada
pandemiei este însă o practică întâlnită în multe țări din Uniunea Europeană,
nu numai în România. Diferența de la un stat la altul este dată de cuantumul
amenzilor stabilit de fiecare țară în parte.

România este, alături de Bulgaria, printre puținele țări unde nivelul
amenzii este uriaș în raport cu veniturile populației.

Iată care e e nivelul sancțiunilor aplicate de alte țări europene.

Belgia: de la 250 la 750 de euro

În Belgia, care a anunțat la data de 17 martie măsuri dure de restricții pentru a diminua efectele răspândirii noului coronavirus, baza legală pentru sancțiuni se află în articolul 187 al legii securității civile adoptată în anul 2007.

Sancțiunile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor sunt următoarele:

  • amendă penală de 750 de euro pentru continuarea activităților comerciale sau organizarea de evenimente și 250 de euro pentru toate celălalte tipuri de încălcări ale dispozițiilor legale;
  • în cazul în care cetățeanul belgian recidivează în nerespectarea dispozițiilor legale, el va fi judecat de către un tribunal;
  • există, de asemenea, sancțiuni specifice pentru cei care scuipă în spațiile publice sau mint, în public, că sunt bolnavi.

Belgia are în prezent 51.420 de cazuri de COVID-19 și a raportat 8.415 decese. Raportat la populație, Belgia are cea mai mare rată de mortalitate din lume.

Potrivit unui răspuns oferit de președintele Consiliului Procurorilor Generali din Belgia, Erwin Dernicourt, cititorilor Libertatea, din data de 15 martie și până în 28 aprilie, procurorii belgieni au deschis un total de 40.527 dosare (36.287 cazuri pentru infracțiuni săvârșite de adulți și 4.240 dosare pentru minori, care vor fi judecate în tribunale specializate pentru ei).

În Franța, sancțiunile sunt mici, dar cresc dacă recidivezi

Franța a adoptat legea stării de urgență pe 23 martie. Articolul 2 al
acestei legi prevede sancțiuni pentru nerespectarea carantinei:

  • amendă între 135 de euro și 3.750 de euro (se pornește cu o amendă de 135 de euro, iar dacă încalci dispozițiile legale de patru ori, amenda ajunge la 3.750 de euro);
  • pentru un comportament infracțional repetat, cetățeanul francez poate primi, după maximum de amendă, și o pedeapsă cu închisoarea de cel mult șase luni.

Presa franceză a relatat cazul unui cetățean francez care riscă să ajungă
după gratii, pentru că a fost prins de patru ori încălcând dispozițiile legale.

Până la data de 17 aprilie, aproape 800.000 de francezi fuseseră sancționați pentru nerespectarea regulilor privind autoizolarea la domiciliu, a declarat ministrul de interne, Christophe Castaner.

Franța e a șasea cea mai afectată țară de COVID din lume, la numărul de persoane infectate: 174.191. Până acum, a raportat 25.809 decese.

Italia a mărit amenzile după ce a crescut numărul deceselor

Italia a declarat starea de urgență pe 31 ianuarie. Decretul nr. 6 din 23 februarie 2020, transformat în Legea nr. 13 din 5 martie 2020, enumeră măsurile pe care autoritățile publice le pot adopta pentru a reduce propagarea virusului.

Decretul specifică, de asemenea, că nerespectarea acestor măsuri reprezintă o încălcare a art. 650 din Codul Penal italian, care implică o detenție de trei luni sau o sancțiune financiară de 206 euro.

Când numărul deceselor a crescut, autoritățile italiene au intrat în alertă
și au luat decizia să mărească amenzile pentru cei care încalcă regulile, de la
206 de euro la un minim de 400 de euro și un maxim de 3.000 de euro.

Totodată, potrivit unui decret ministerial, cetățeanul italian testat și
descoperit a fi pozitiv, care nu respectă regulile de carantinare la domiciliu,
riscă o pedeapsă cu închisoarea între unu și cinci ani.

În data de 26 martie, aproape 110.000 italieni fuseseră amendați pentru că
încălcaseră regulile prevăzute de decrete.

Italia e pe locul 3 în topul celor mai lovite țări de criza COVID. Are 214.457
de bolnavi raportați și 29.684 decese.

Spania, peste 900 de arestări în 10 zile

Spania a decretat stare de urgență, prin decret regal, pe 14 martie.
Articolul 20 din acest decret (nr. 433/2020) prevede sancțiuni pentru cei care
încalcă legea securității civile.

În fapt, în funcție de gravitatea încălcării prevederilor legale, sancțiunile
pot varia:

  • amenzi care pornesc de la 100 de euro și ajung la 600.000 de euro;
  • pedepse cu închisoarea de la 3 luni la un an.

Într-o singură lună, după decretarea stării de urgență, polițiștii spanioli dăduseră în jur de 650.000 amenzi. Iar în primele zece zile, ministrul de interne, Fernando Grande-Marlaska, anunța că 926 de spanioli au fost arestați pentru nerespectarea regulilor carantinei.

Poliția spaniolă, campioană la arestări în criza COVID/ Foto: Hepta

Spania este a doua cea mai afectată țară din lume, după SUA, cu 253.682 persoane infectate cu noul coronavirus și 25.857 de decese.

Bulgaria, amenzi de zece ori mai mari ca Belgia

În Bulgaria, la data de 13 martie, Parlamentul a aprobat un proiect de lege privind măsurile care urmau să fie adoptate în timpul situației extraordinare cauzate de COVID-19.

Sunt prevăzute două categorii de încălcări ale legii, fiecare cu sancțiunile aferente, potrivit datelor oferite de organizația internațională Fair Trials, la solicitarea Libertatea.

1. Fapte care încalcă hotărârile ministrului sănătății:

  • o persoană care încalcă ordinele ministrului sănătății este sancționată cu amendă de 2.500 de euro, în cazul persoanelor fizice sau 7.500 de euro, în cazul persoanelor juridice și a comercianților;
  • o persoană care este infectată cu COVID-19 sau o persoană care a ajuns în Bulgaria dintr-o altă țară și care este pusă în carantină e obligată să respecte prevederile legale ale izolării. Pedeapsa pentru încălcarea acestei prevederi este de 2.500 de euro.

2. Fapte penale – se referă la infracțiuni cu închisoare și amendă pentru cei care au transmis virusul și au cauzat moartea cuiva.

Începând cu 13.03.2020, procuratura bulgară a deschis 1.232 de investigații
preliminare pentru infracțiuni prevăzute la articolul 355 din Codul Penal și 22
de investigații pentru încălcări grave ale măsurilor ministrului sănătății.
Până în prezent, instanțele de judecată au dat verdicte în 39 de dosare.

Totodată, de la începutul stării de urgență și până la 23 aprilie, au fost întocmite 12.852 de dosare pentru încălcări administrative, conform articolul 209 din legea sănătății, care reglementează nerespectarea măsurilor antiepidemice.

Până pe 23 aprilie, bulgarii au dat 8.703 de amenzi pentru nepurtarea măștii în spațiile publice. La vecinii noștri de la sud, masca e obligatorie de o lună.

Bulgaria a raportat până acum doar 1.811 cazuri de COVID-19 și 84 de
decese.

Prin comparație, România are 14.499 de cazuri confirmate și 876 de decese.

 
 

Urmărește-ne pe Google News