În noua lege 188/2019, apărută luni în Monitorul Oficial, sunt vizate persoanele fizice care își modernizează locuințele sau care fac lucrări de construire ori demolare. Acestea pot fi amendate cu până la 6.000 de lei dacă aruncă gunoaiele pe domeniul public sau la ghenele de gunoi ale primăriei. În plus, cei amendați vor fi obligați să ia deșeurile, să curețe și apoi să le elimine legal, potrivit avocatnet.ro.

Dacă sancțiunile sunt acum între 1.000 și 2.000 de lei, de joi acestea urcă la valori cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.

Inițiatorii legii vor să combată astfel practica generalizată de a arunca deșeurile din modernizări, construiri și demolări fie în pubelele sau ghenele pentru deșeuri municipale, fie pe drumuri sau pe terenurile abandonate, arată sursa citată.

Legea sancționează și firmele care abandonează deșeuri rămase în urma diverselor modernizări, construiri sau demolări de locuințe sau sedii de firme. Amenzile în acest caz sunt însă mult mai mari, între 20.000 și 40.000 de lei. În plus, aceste firme vor fi obligate să ia deșeurile, să curețe terenul pe care le-au aruncat și apoi să le elimine legal.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro

“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO

VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO

Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro

De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro

Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI