Controale în forță ale celor de la ANPC la halele și piețele din Ploiești. În timpul pandemiei, autoritățile au impus un set de reguli pentru a preveni răspândirea coronavirusului în rândul populației. În piețe au fost cele mai mari aglomerații, iar aici angajații trebuie să țină cont de o serie de prevederi.

Președintele Autorității Naționale pentru
Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, a controlat ieri piețele
din Ploiești, în urma acțiunii societatea Hale și Piețe SA fiind amendată.

Administratorul piețelor din Ploiești, SC Hale și Piețe SA, a fost sancționat cu 20.000 de lei pentru lipsa marcajelor de distanțare socială a clienților de pe platoul Halelor Centrale, respectiv Piața Vest, potrivit observatorulph.

După acest control, conducerea Hale și Piețe a decis ca joi seară, la ora 18.00, să închidă cele două piețe pentru refacerea marcajelor de distanțare socială pentru clienți.

Inspectorii de la ANPC au anunțat că vor
continua controalele și zilele următoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News