Jurnaliştii americani spun că în ultimele luni femeile şi-au făcut un obicei din a trăi din mila trecătorilor, schimbând scutecele bebeluşilor pe asfalt, pretinzând că sunt fără job, înfometate şi că stau pe străzi.
Deşi autorităţile new-yorkeze s-au oferit să le ajute, ele au refuzat. Aşadar, George Mc- Donald, de la o organizaţie non-profit, care acordă asistenţă oamenilor străzii, a precizat pentru postul TV că le-a oferit celor nouă românce adăpost şi hrană.
Îşi exploatează copiii ca să facă bani
Însă acestea au refuzat în repetate rânduri, preferând să ia bani de la trecători. “Ceea ce fac ele e o înşelătorie, o afacere, îşi exploatează copiii ca să facă bani, riscând sănătatea acestora”, a spus bărbatul.
Cu toate acestea, jurnaliştii care le-au urmărit cu camera ascunsă spun că femeile o duc chiar bine: se întâlnesc la prânz, merg să mănânce împreună şi fac cumpărături, iar seara iau toate metroul şi se duc într-o clădire din Brooklyn, unde se pare că locuiesc.