Anthony Bowden acuză ExxonMobil Corp și pe proprietarul francizei de benzinărie, SMM Investment Inc., de neglijență multiplă ca urmare a atacului armat din martie în care un angajat a fost ucis, iar el și un alt client au fost răniți.

„Blocarea a trei oameni nevinovați într-o clădire cu o persoană care amenință că îi împușcă pentru 4 dolari arată o desconsiderare totală față de viața umană în detrimentul profitului. Acest funcționar de magazin a fost, evident, instruit să încuie ușa și să protejeze cu orice preț bunurile benzinăriei”, a transmis James Harrington, avocatul lui Anthony Bowden.

Incidentul armat a avut loc pe 6 martie, în jurul orei 3 dimineața, la o benzinărie ExxonMobil din Detroit. Anthony Bowden, în vârstă de 60 de ani, s-a oprit în timp ce se îndrepta spre serviciu pentru a folosi un bancomat din magazinul benzinăriei, în momentul în care ar fi izbucnit o ceartă, după ce un angajat al stației i-a refuzat unui client un card cu care voia să achite o plată în valoare de 4 dolari.

Clientul, identificat de poliție drept Samuel McCray, în vârstă de 27 de ani, ar fi amenințat că va ieși din magazin cu produsele luate fără să le achite, moment în care angajatul, care se afla într-un vestibul antiglonț, a blocat ușa din față a magazinului și a sunat la poliție.

„Dacă nu mă lași să plec, voi începe să trag”, susține Anthony Bowden că l-a auzit pe agresor că spune, în timp ce bărbatul înarmat continua să se certe cu angajatul benzinăriei.

Anthony Bowden susține că a încercat să fugă din magazin, dar nu a reușit, deoarece singura ușă de ieșire era încuiată, iar funcționarul ar fi ignorat țipetele sale de a descuia ușa.

„Bărbatul înarmat și-a dus la capăt amenințarea și a dezlănțuit reprize de gloanțe asupra clienților nevinovați, ucigând unul și rănind grav pe alți doi. Funcționarul a descuiat ușa doar după grindina de gloanțe” a încetat, se arată în plângerea depusă la Tribunalul comitatului Wayne, pe 16 mai.

Potrivit datelor de la dosar, au trecut opt ​​minute între momentul în care angajatul a blocat ușa benzinăriei, prinzând clienții înăuntru cu bărbatul înarmat și cel în care ușa a fost descuiată.

În atacul armat din benzinărie, a fost ucis un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Detroit, în timp ce Anthony Bowden, împușcat de trei ori, și un alt client au fost răniți în incident, a transmis Departamentul de Poliție din Detroit.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News