Lucrările principale de construcţie la Facilitatea antirachetă de la Baza Militară Deveselu au început oficial la 28 octombrie 2013, în vederea aplicării Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România din 13 septembrie 2011.
Baza ocupă un teren de aproximativ 175 de hectare în judeţul Olt şi în ea vor fi staţionaţi aproximativ 200 de militari şi tehnicieni americani. Pentagonul a cerut o alocare de 85 de milioane de dolari, însă Congresul a aprobat doar 80 de milioane de dolari. Această sumă se adaugă şi celor 20,8 milioane de dolari care au fost alocate în anul fiscal 2013.

 
 

Urmărește-ne pe Google News