Studiul a constatat că oamenii sunt foarte selectivi chiar şi în mediul virtual, căutând să se integreze într-o clasă socială de acelaşi nivel cu a lor. Astfel, 23% dintre utilizatorii Facebook caştigă mai mult de 100.000 dolari pe an, în comparaţie cu mai puţin de 16% dintre utilizatorii de MySpace. De asemenea, 37% dintre membrii MySpace câştigă mai puţin de 50.000 dolari anual, comparativ cu aproximativ 28% dintre utilizatorii Facebook.”Utilizatorii MySpace tind să fie din clasa de mijloc”, a declarat Mike Mancini, vice-preşedinte de gestionare a datelor pentru Nielsen, care a folosit o comisie on-line a mai mult de 200.000 de utilizatori din Statele Unite, în luna august. De asemenea, Mancini a spus că „Facebook este în mare parte reprezentat de cupluri căsătorite cu vârste cuprinse între 45-64, cu copii şi cu un nivel ridicat de educaţie”.
Facebook îşi are originea la Harvard
În urma unei cercetări efectuate pe adolescenţii americani, în anul 2006, s-a observat că elevii de liceu foloseau MySpace, dar până la sfârşitul anului şcolar, ei au trecut la Facebook. Atunci când au fost întrebaţi de ce, studenţii au răspuns: ” MySpace este periculos, iar Facebook este sigur. Prietenii noştri sunt aici”. O mamă interesată de modul în care copilul ei îşi petrece timpul după şcoală, a declarat: „Nu vreau să fiu rasistă, dar MySpace este ca un ghetou. Reţelele sociale sunt versiunea online a ceea ce fac copiii după şcoală. Cei care folosesc Facebook sunt mai educaţi şi sunt dintr-o clasă socială mai bună”. Spre deosebire de MySpace, care a fost înfiinţat din dorinţa de integrare a claselor sociale, Facebook îşi are originea la Universitatea Harvard fiind destinat la început doar studenţilor, apoi din septembrie 2006, s-a deschis public.