Până la jumătatea secolului, 71 la sută cred că va fi vindecat cancerul, iar 66 procente cred că membrele artificiale vor funcţiona mai bine decât cele reale, în timp ce 81% cred că PC-urile vor putea conversa precum oamenii. Americanii se pregătesc însă şi pentru o mare criză energetică şi o planetă mai caldă.

Peste jumătate, 58 procente, se tem de un nou război mondial, iar 53 la sută se aşteaptă la un atac terorist asupra SUA cu arme nucleare. Sondajul demonstrează totuşi o cădere a optimismului general faţă de 1999, când 81 la sută dintre americani erau optimişti în legătură cu viaţa lor, iar acum numărul acestora se situează la 64 procente.

89 la sută cred că o femeie va fi aleasă preşedinte până la jumătatea secolului. 41 procente cred că Iisus va reveni în următorii 40 de ani, iar 46 la sută sunt convinşi că nu, în timp ce unul din trei crede că nu mai se va putea verifica cine are dreptate întrucât un asteroid va lovi Terra.

63 la sută anticipează dispariţia banilor de hârtie şi un procent similar consideră că în această perioadă de timp nimeni nu va mai trimite scrisori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News