Investiţia se ridică la 30 de milioane de dolari şi este realizată de americanii de la Universal Alloy Corporation Canton. Firma lucrează cu renumiţii producători de la Airbus, pentru care va produce fuselaje de avioane. Mai exact, 50% din necesarul de profile Airbus pentru industria aeronautică din Europa. Fabrica de la Dumbrăviţa se întinde pe o suprafaţă de 13.500 de metri pătraţi şi este dotată cu utilaje de ultimă generaţie, cele mai performante aflate pe piaţa mondială.
Au contract cu Airbus
“Acest proiect din România până în acest moment nu a fost afectat de criza financiară, astfel că programul de investiţii este respectat. Această fabrică, din Dumbrăviţa, este proiectată pentru a crea părţi din fuselajul avioanelor, secţiuni ale pasagerilor. În vara aceasta vom scoate primele modele, care vor fi testate, iar din luna ianuarie 2010 sperăm să putem începe producţia la capacitate maximă”, a spus John Ball, preşedintele Companiei Universal Alloy Corporation Canton.
Angajează 300 de oameni
Mulţi localnici din Dumbrăviţa speră că vor obţine unul dintre cele 300 de locuri de muncă de la fabrica americanilor. Deocamdată au fost angajaţi abia 40 de lucrători, care vor fi instruiţi de specialişti din străinătate. Până în 2010 însă, numărul muncitorilor va ajunge la aproape 300. Cu toate acestea, oficialii companiei spun că au primit deja peste 1.500 de CV-uri.