După săptămâni de lupte interne şi îndoieli cu privire la candidatura lui Biden, democraţii şi-au regăsit unitatea, raliindu-se în spatele vicepreşedintei Kamala Harris, care este pe cale de a remodela radical o cursă dominată de fostul preşedinte Donald Trump.

„Suntem outsideri în această cursă, este adevărat. Dar aceasta este o campanie populară”, a declarat sâmbătă Harris în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri în Pittsfield, Massachusetts (nord-est).

În aceeaşi seară, în faţa unei mulţimi de susţinători republicani adunaţi într-un patinoar din Minnesota, Donald Trump a afirmat că, „în noiembrie, poporul american va respinge în mod covârşitor extremismul nebun şi progresist al Kamalei Harris”.

Fosta senatoare, în vârstă de 59 de ani, are acum garanţia că se va confrunta cu fostul preşedinte la votul din 5 noiembrie, care este în mare parte în mâinile a sute de mii de alegători indecişi şi independenţi din câteva state-cheie.

Harris este însă în criză de timp. În timp ce campaniile electorale din SUA durează de obicei aproape doi ani, ediţia din 2024 tocmai a fost resetată, ceea ce o face neoficial cea mai scurtă din istoria modernă.

În sondaje, avansul lui Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, acum cel mai în vârstă candidat din istoria alegerilor prezidenţiale din SUA, s-a înjumătăţit într-o săptămână. Potrivit celor mai recente estimări ale Wall Street Journal, fostul preşedinte conduce în continuare, dar cu doar 2 puncte procentuale, ceea ce ar fi în marja de eroare.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

Dar, în timp ce democraţii primesc un sprijin sporit din partea alegătorilor afro-americani, latino-americani şi tineri, aceştia ar trebui să se ferească de un optimism excesiv. „Donald Trump este într-o poziţie mult mai bună în aceste alegeri decât era într-un moment similar în alegerile din 2020”, atrage atenţia David Lee, specialist în sondaje pentru campania lui Trump.

Următorul punct culminant pentru tabăra democrată va fi convenţia sa națională de la jumătatea lunii august, care promite să fie o mare petrecere de prezentare a noului purtător de stindard al partidului, a cărui campanie ia avânt graţie strângerii de fonduri-record din ultimele zile şi unei mobilizări reînnoite a populaţiei, o imagine care contrastează puternic cu situaţia de acum doar o lună.

Afectat de îngrijorarea alegătorilor cu privire la vârsta sa şi la capacităţile sale fizice şi mintale, Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, se afla în spatele lui Donald Trump. Prestaţia sa slabă în cadrul dezbaterii televizate din 27 iunie i-a convins pe unii democraţi de necesitatea de a schimba candidatul pentru cursa finală împotriva lui Trump.

În schimb, tabăra republicană era într-o cu totul altă stare de spirit. Punctul culminant al ultimelor săptămâni a fost convenția sa națională, o mare demonstraţie de forţă şi unitate în spatele lui Donald Trump, prezentat ca un „om miraculos” după ce a scăpat de o tentativă de asasinat la un miting în Pennsylvania.

Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”
Recomandări
Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”

Ulterior, după mai multe săptămâni de rezistenţă, Joe Biden a cedat în cele din urmă şi s-a retras din cursă, deschizând uşa unei confruntări fără precedent.

Vidul a fost rapid umplut de Kamala Harris, prima femeie vicepreşedintă în SUA şi primul lider de culoare şi cu orgini din Asia de Sud care ajunge într-o astfel de funcţie. În numai două zile, ea a organizat cel mai mare miting din tabăra democrată de la începutul campaniei şi a reuşit să strângă peste 200 de milioane de dolari în mai puţin de o săptămână, donatorii dezamăgiţi revenind în forţă.

Dar „luna de miere” a lui Harris se va încheia în scurt timp, iar alegătorii se vor concentra din nou asupra „rolului ei de partener şi copilot a lui Biden”, scrie Tony Fabrizio, un specialist în sondaje care lucrează pentru Trump.

Chiar şi fostul preşedinte Barack Obama, care rămâne una dintre cele mai influente figuri în rândul democraţilor, şi-a avertizat tabăra, subliniind că democraţii încă trebuie să câştige încrederea alegătorilor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Trandafir   •   29.07.2024, 10:09

Doamna Harris este sustinuta de tot mai multa lume, mai ales de cei din industria de razboi. Este foarte posibil sa castige.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI