Aceasta nu este prima investiție făcută de americani în Olt, ei construind încă o grădiniță la Deveselu, acolo unde îşi au baza, renovând și școala din localitate.

Potrivit documentaţiei de urbanism aprobată de Consiliul Local Caracal, investiţia va fi realizată prin Ambasada Statelor Unite şi Biroul de Cooperare Militară, care funcţionează în Baza NATO de la Deveselu.

„Va fi consturită spre marginea oraşului, dar aceasta a fost locaţia pe care am putut-o găsi, acolo am avut carte funciară. Ne-am fi dorit să fie undeva mai în centru. Susţinerea financiară este prin Unitatea de la Deveselu. Va fi o clădire nouă, pe un teren de aproape 2.000 de metri pătraţi. Construcţia va avea câteva sute de metri pătraţi, fiind o creşă modernă cu toate dotările”, a declarat primarul din Caracal, Liviu Radu.

Ambasada SUA a reabilitat, în 2015, Şcoala Gimnazială din comuna Deveselu şi a construit o grădiniţă. Valoarea investiţiei a fost de 800.000 de dolari.

Urmărește-ne pe Google News