„Atât timp cât este la putere, mă tem că va susţine acte de terorism. De aceea este important să fie înlăturat”, a declarat senatorul democrat, preşedintele Comisiei de Apărare.
În cursul unei conversaţii cu presa, Levin l-a acuzat de mai multe ori pe Muammar Kaddafi că este responsabil pentru atentatul de la Lockerbie din 1988, care a vizat un avion al companiei americane Pan Am, şi pentru alte atacuri împotriva unor cafenele din Germania.
„Nimic nu îl împiedică de acum să recurgă la terorism, în replică la intervenţia internaţională autorizată de ONU pentru a apăra populaţia civilă în faţa represiunii regimului său”, a insistat senatorul, citat de Mediafax.