Şampon pentru animalele de companie. Amidonul poate fi folosit cu succes pentru şamponare uscată a animalelor de companie. Îl poţi folosi atunci când nu ai foarte mult timp la dispoziţie, însă animalele ale au blană murdară. Presară amidon pe blană după care periaza excesul. Amidonul va indeprta mizeria, iar blană va deveni mai stufoasă.
Desface nodurile. Nodurile de la şireturile de la pantofi sau de la divere sfori pot fi greu de desfăcut, însă soluţia este foarte simplă. Presară peste nod puţin amidon. Acesta va face că sfoară să se desfacă mult mai uşor.
Îndepărtează reziduurile de pe mobilă. După ce ai lustruit mobilă este bine să aplici şi un strat subţire de amidon, pentru a îndepărta toate reziduurile. Unge apoi mobilă cu un ulei special.
Îndepărtează petele de cerneală de pe covoare. Petele de cerneală pe covor sunt coşmarul oricărei gospodine. Nu trebuie însă să te alarmezi. Amestecă puţin lapte cu amidon, până formezi o pastă. Aplică apoi pastă peste pată de cerneală şi lasă să acţioneze câteva ore, după care o îndepărtezi şi aspiri covorul.
Oferă covoarelor un parfum proaspăt. Înainte de a aspiră, presară puţin amidon pe covor. Aşteaptă 30 de minute, după care aspiri covorul.
Îndepărtează arsurile de pe haine. Ai călcat hainele şi ai ars puţin rufele? Arsurile de la fierul de călcat pot fi foarte uşor îndepărtate cu amidon. Umezeşte zonă afectată şi apoi acoperă cu amidon. Lasă amidonul să se usuce, după care îl îndepărtezi.
Îndepărtează petele de grăsime de pe pereţi. Chiar şi cea mai atentă gospodină nu poate evită petele ocazionale de grăsime, care sare pe perete. Pentru a îndepărta aceste pete, aplică amidonul pe o cârpă şi apoi freacă bine pată până dispare.
Lustruieşte argintăria. Pentru a curată obiectele din argint, prepară o pastă din amidon şi apa. Cu ajutorul unei cârpe curate şi umede lustruieşte obiectele. Lasă apoi să se usuce după care lustruieşti cu o cârpă uscată.
Curată ferestrele. Prepară chiar tu acasă propria soluţie de curăţare a geamurilor. Amestecă 2 linguri de amidon cu o jumătate de cană de amoniac, o jumătate de cană de oţet şi 3 – 4 litri de apa călduţă. Amestecă bine şi toarnă compoziţia într-o sticlă prevăzută cu pulverizator. Aplică apoi pe ferestre şi şterge cu o cârpă umedă după care ştergi cu un prosop uscat din hârtie. Sursa: acasă.ro

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Un şofer a pierdut aproape 50.000 € după ce furgoneta lui a rămas blocată într-o parcare timp de 2 ani
Observatornews.ro
Un şofer a pierdut aproape 50.000 € după ce furgoneta lui a rămas blocată într-o parcare timp de 2 ani
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI