Mii de români născuţi pe pământurile româneşti de peste Prut şi din Bucovina de Nord au asistat neputincioşi cum satele le sunt tăiate în două, iar casele şi terenurile le sunt ocupate de ruşi.
De teama deportărilor în Siberia, mulţi şi-au lăsat agoniseala de-o viaţă şi au fugit din calea sovieticilor, dincolo de noua graniţă, mulţumindu-se că au scăpat cu viaţă. Ioan Schipor (74 de ani), din satul sucevean Laura, aflat chiar la frontiera cu Ucraina, priveşte şi acum cu tristeţe la pământurile care au aparţinut cândva familiei lui.
Hotarul de graniţă dintre România şi fosta URSS a fost trasat în urmă cu 74 de ani chiar peste terenul său, iar opt hectare din avutul lui au trecut la ruşi.
“Au rămas acolo şapte hectare de teren arabil şi unul de pădure, iar aici am rămas cu un petic. A trebuit să cumpăr de la alţii o bucată de pământ să pun fâneaţă pentru animale”, ne-a spus suceveanul. Omul ne-a povestit că războiul nu i-a despicat doar proprietatea, ci şi neamul.
“Eu abia mă născusem şi părinţii mei au reuşit atunci să fugă peste graniţă, însă rudele rămase în Ucraina ne-au crezut morţi. Ne-au făcut cruci în cimitir şi pomană. Abia după zece ani au aflat că suntem în viaţă şi neam revăzut”, povesteşte bătrânul.

Copii legaţi cu lanţuri de propria mamă

Victoria Mitric (70 de ani, foto), din Vicovu de Sus, alt nume, altă poveste, aceeaşi dramă… Femeia a văzut lumina zilei în România. Părinţii ei au fugit peste munţi, când mama ei era însărcinată.
După război, comuniştii i-au deportat în Bărăgan, însă au reuşit după mai mulţi ani să se mute în Vicov, sperând că vor reveni la casa natală în Ciudei, dar au fost nevoiţi să rămână aici, privind cu amar peste graniţa cu Ucraina.
Mai târziu, Victoria şi-a unit destinul cu un “coleg de suferinţă”. Soţul ei avea trei ani când a plecat împreună cu familia din locurile natale, ocupate de ruşi. Momentul fugii a fost unul încărcat de dramatism, pentru că bărbatul, copil fiind, a văzut cum un soldat rus i-a împuşcat părinţii. Aşa răniţi cum erau, oamenii au reuşit să fugă cu cei şapte copii ai lor şi să supravieţuiască, zile în şir, fără hrană şi fără haine.
“Soţul meu era un ţânc atunci când soldaţii ruşi au venit să-l ia pe tatăl său în Siberia. Mama lui i-a legat pe copii cu lanţuri, ca să nu fie despărţiţi… Atunci, un soldat i-a împuşcat pe amândoi: pe tatăl lui l-a nimerit în mână, iar pe mama sa, în gură. Apoi au plecat şi i-au lăsat într-o baltă de sânge. S-au ridicat, au fugit şi au stat o lună prin păduri, ascunşi, nemâncaţi şi goi. Mama lui îşi legase maxilarul rănit cu o zdreanţă…”, ne-a povestit Victoria Mitric.

Urmărește-ne pe Google News