„Va informez că Ministerul Justiției a fost sesizat și informat oficial azi, ora 17.09, de biroul INTERPOL, că procedura de extrădare a lui Radu Ștefan Mazăre a fost admisă de autoritățile din Republica Madagascar. Sunt puse în aplicare în regim de urgență dispozițiile pentru preluarea sub escortă de autoritățile din România a lui Radu Ștefan Mazăre”, a declarat Ana Birchall, într-o conferință de presă.
Publicația L’Express de Madagascar scrie, citând surse din Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, că Mazăre ar fi depus cerere pentru azil în Madagascar, iar Înalta Curte de Justiție din țara africană ar urma să examineze cererea sa tocmai în 21 ianuarie 2020.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar pe 8 mai, acolo unde a fugit pe 30 decembrie 2017.
Radu Mazăre are în România 8 dosare penale, patru trimise în instanță și restul în fază de urmărire penală la procurori. Într-un dosar are decizie definitivă de condamnare.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Radu Mazăre, pe 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedărilor unor terenuri în Constanţa şi Mamaia. În același dosar, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani de închisoare. Borcea este din 8 februarie în penitenciar, unde s-a întors după ce fusese eliberat condiţionat cu câteva luni înaintea condamnării din dosarul retrocedărilor.
Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari din Primăria Constanței, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.
Într-o altă cauză, cunoscută ca „dosar Polaris”, Radu Mazăre a primit, pe 3 mai, o pedeapsă de 9 ani și 10 luni de închisoare. Sentința dată de instanța supremă în dosarul Polaris nu este definitivă și a fost deja contestată, o decizie definitivă urmând să fie dată de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acuzația lui Mazăre din acest dosar este de luare de mită şi abuz în serviciu, pentru că a oferit discreţionar un contract firmei de salubritate Polaris.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro