Potrivit unui comunicat al Departamentului Justiţiei, oficialii americani au colaborat foarte bine cu Birchall și ”o consideră un partener vital şi de încredere în lupta împotriva corupţiei”.

”Leadership-ul său vine într-un moment vital pentru România, unde controversele au ridicat întrebări despre angajamentul României faţă de valorile statului de drept şi au diminuat încrederea publicului şi au provocat o preocupare crescândă în rândul comunităţii internaţionale. Sub leadership-ul lui Birchall, România poate să fie încă o dată un model în regiune pentru progresele în chestiunile anticorupţie”, se arată în comunicatul transmis de instituţia condusă de William Barr.

În mesaj se amintește și de întâlnirea pe care Birchall și Barr au avut-o în luna iunie. ”La întâlnirea lor din luna iunie ministrul Birchall a evidenţiat angajamentul ei de a asigura că România face toţi paşii necesari pentru a-şi consolida legislaţia şi procesele anticorupţie. La întâlnirea lor din septembrie, procurorul general şi ministrul vor discuta despre cum poate Departamentul american al Justiţiei să asiste ministrul, şi ministerul ei, în această chestiune vitală. Departamentul Justiţiei salută această oportunitate de a se întâlni din nou cu un partener apreciat şi de încredere care este angajat să lupte pentru statul de drept”, insistă Departamentul american al Justiţiei.

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti
Recomandări
VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Invitația la întâlnirea de la Washington vine la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că o va înlocui pe Ana Birchall din fruntea Ministerului Justiției cu preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații