Ana Maria Brânză (scrimă), Camelia Potec (natație), Virgil Stănescu (baschet) și Titi Aur (auto) sunt doar o mică parte din numele care își vor prezenta viața în fata cursanților Sports Business Academy.

Cele mai grele momente, victoriile, dezamăgirile și momentele de glorie vor fi descrise în detaliu iubitorilor sportului.

Începand cu 26 octombrie, în fiecare miercuri, Academia de Studii Economice va găzdui, pentru prima data într-o sala dedicată industriei sportive din România, cei mai mulți specialiști pregătiți să expună pașii succesului în sport.

Workshopuri la ASE, timp de 6 săptămâni

Peste 24 de workshopuri împărțite pe 6 săptămani aduc mai aproape lumea sportului pentru fani, studenți, oameni din sport și companii.

Valentin Popescu – Sports Marketing Manager Alexandrion Grup, Nicolae Nemeș – Sponsorship Manager Ursus Breweries, Bogdan Nițu – CEO Webstyler, Adrian Socaciu – Fondator Student Sport, Cosmin Hodor – Director Turneu Nastase Tiriac și Lorand Balint – Director Marketing FR Handbal vor prezenta studii de caz de succes din industria sportivă din România.

Radu Restivan – Sports Vlogger 321 Sport, Cristian Scutariu – Jurnalist/ Blogger Sportiv și Gabi Andrei – Fondator Virtual Reality Studio vin să prezinte noile tendințe de comunicare  prin sport în mediul online și regulile care trebuie respectate.

Cristian Gheorghe – Country Sales Manager SEG, Robert Pongracs – Vicepreședinte LPF, Ștefan Sandulache – Director DTSB, Roxana Giurea – Partener USCOV, Răzvan Rotaru – Antrenor UEFA PRO, Mihaela Constantinescu – Specialist Marketing, Cristian Iliescu – Partener BDO Audit și Andreas Hniatiuc – Psiholog Sportiv vor fi responsabili cu prezentarea modulelor teoretice.

Cursurile se vor desfășura în fiecare zi de miercuri, de la ora 18:00, în cadrul clădirii Ion Anghelescu (Bastiliei), sala 0320 din Academia de Studii Economice, începand cu 26 octombrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News