Apartamentul, situat pe Calea Floreasca, în zona de nord a Capitalei, a fost evaluat la 975.942 de lei, însă a fost vândut cu 1.842.885 de lei.

Potrivit ANAF, apartamentul este compus din cinci camere și dependințe, are suprafața totală de 118 mp și se află la etajul 1 al unui bloc cu regim de înălțime P+4E, edificat în anul 1990.

ANAF a vândut apartamentul lui Ioan Becali, cunoscut și sub numele de Giovanni Becali, pentru a recupera o parte din prejudiciul adus de acesta statului, stabilit în urma „Dosarului transferurilor”, în care impresarul a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare, în martie 2014.

Potrivit GSP, şefii de cluburi sau impresarii declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, plătind impozite mai mici. Anchetatorii au stabilit că prin tranzacţii ilegale la 12 transferuri de fotbalişti vânduţi în perioada 1999-2005, ei au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari şi o pagubă de peste 10 milioane de dolari în bugetul cluburilor din Liga 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News