Formularul se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât şi pentru estimarea obligaţiilor datorate pentru anul 2020, arată ANAF într-un comunicat de presă.

”Declaraţia unică se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum şi venituri din alte surse (de exemplu: câştiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă)”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ANAF, Declaraţia unică se depune şi de persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România, precum: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

De asemenea, Declaraţia unică se depune şi de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Cum se depune Declarația unică

Reprezentanţii ANAF precizează că Declaraţia unică se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz) sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Totodată, pot fi depuse prin intermediul serviciului ”Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI