Un raport național publicat joi, 12 mai, de platforma BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare), arată că 42 la sută dintre elevi sunt analfabeți funcțional. La cercetarea care a avut loc în perioada ianuarie 2021-aprilie 2022 au participat 47.000 de copii din urban și rural. 

Practic, aproape jumătate dintre elevi nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei, arată „Raportul național de literație”, preluat de site-ul școala9.ro. Raportul mai arată că băieții au rezultate mai slabe cu 10-15% decât fetele.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că se știa că România are probleme din perspectiva alfabetizării, pentru că „ne-o spun testele PISA, ne-o spun rezultatele la evaluarea națională, ne-o spun universitățile care deplâng nivelul scăzut de alfabetizare”, dar dovada a venit odată cu acest studiu.

În acest context, el a afirmat că vrea să introducă o testare-pilot la limba română și matematică, potrivit Digi24.

Avem în pregătire să lansăm o provocare, în măsura în care reușim să finalizăm un proiect de ordin de ministru prin care să reglementăm evaluarea standardizată. La început, la nivel pilot pentru elevii I-VII și IX-XII. Fără elevii claselor terminale.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu:

Cîmpeanu a mai adăugat că vrea ca proiectul să devină operațional cât mai rapid, astfel încât, „în perioada 30 mai – 10 iunie, cu ajutorul partenerilor noştri, BRIO, către care lansez invitaţia de parteneriat, de colaborare pentru acest demers, să putem administra aceste evaluări standardizate la limba română, matematică, și în ciclul liceal și istorie”.

Testele pentru ciclul primar ar putea să aibă o durată cuprinsă între 15 şi 30 de minute, iar cele pentru gimnaziu şi liceu 60 de minute. „Să nu ne imaginăm că sunt nişte baterii de teste extrem de complicate, care să streseze elevii. Este o modalitate de a vedea unde suntem”, a precizat ministrul. Raportul realizat în urma acestor evaluări va putea fi utilizat de profesioniştii din educaţie, de către profesori şi părinţi.

Urmărește-ne pe Google News