”În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 84% dintre participanti anticipează o depreciere a leului în urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541”, se arată în comunicatul CFA.
Luni, Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de 4,7584 lei/euro.
O depreciere a leului se traduce în rate mai mari pentru cei cu rate în euro, dar și în scumpirea alimentelor importate din Vestul Europei.
Vin scumpiri și dobânzi mai mari
Concomitent, analiștii se așteaptă ca în următoarele 12 luni inflația să ajungă la 4,03%.
De asemenea, analiștii estimează creșterea dobânzilor în următoare perioadă.
”Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a dobânzilor pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), peste 80% dintre participanţi anticipând această evoluţie, precum şi anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, peste 88% dintre participanţi anticipând această evoluţie”, se arată în comunicat.
În fine, indicatorul de încredere macroeconomică calculat de organizație, a crescut uşor în martie, faţă de luna anterioară, cu 0,5 puncte până la 34,9 puncte.