ISW semnalează că, înainte de a sosi la Hanoi, capitala Vietnamului, Putin a publicat un articol în Nhân Dân, oficiosul partidului comunist local, în care repetă în mare parte direcțiile propagandistice anunțate cu câteva zile înainte în ziarul nord-coreean de stat Rodong Sinmun.

VIDEO Sosirea lui Vladimir Putin la Hanoi, Vietnam

Putin invocă „memoria istorică a sprijinului Uniunii Sovietice” pentru regimul actual din Vietnam în timpul războiului din această țară din Asia de Sud-Est, pe care liderul de la Kremlin l-a descris drept o „luptă eroică împotriva invadatorilor străini”, semnalează analiștii de la ISW. El a salutat totodată Vietnamul pentru că adoptă o „politică externă independentă” pe plan mondial și o „poziție echilibrată” în privința războiului din Ucraina.

Putin a mai susținut că, la fel ca Phenianul, Hanoiul împărtășește opiniile Moscovei cu privire la formarea unui nou sistem de „securitate eurasiatică”, bazat pe „egalitate și indivizibilitate”. El face această interpretare deși Vietnamul, la fel ca o mare parte din Asia de Sud-Est, nu este de obicei inclus în concepțiile politice despre Eurasia, notează ISW.

Putin a pus bazele informaționale pentru această structură de securitate eurasiatică în timpul vizitei efectuate luna trecută în China, după care a propus-o într-un discurs ținut pe 14 iunie în care a susținut că „sistemul euroatlantic de securitate” se prăbușește și că „schemele occidentale de securitate și prosperitate în Europa nu funcționează”, atrage atenția ISW.

În opinia analiștilor de la ISW, Vladimir Putin își propune probabil să se folosească de „memoria istorică a relațiilor pozitive cu Uniunea Sovietică” și de „asistența acordată pe vremuri altor state” pentru a forma o coaliție de țări pe care să o prezinte drept o „alternativă fezabilă la NATO” și să susțină operațiunile de informare în desfășurare ale Kremlinului, care încearcă să prezinte în mod fals că Ucraina este susținută doar de Occident, în timp ce Rusia are de partea sa restul lumii.

VIDEO Vladimir Putin, primit cu fast la Phenian, de dictatorul Kim Jong Un

Urmărește-ne pe Google News