Publicația Politico a relatat recent că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va înființa portofoliul pentru Apărare dacă va câștiga un al doilea mandat la conducerea executivului UE, iar pe lista numelor vehiculate pentru acest post de comisar figurează și Klaus Iohannis.

Radu Magdin afirmă, în acest context, că „nu merge ca fost preşedinte să te duci totuşi comisar”, funcție care echivalează cu una de ministru.

„Din perspectiva mea, ca cetăţean al României, pentru o poziţie la NATO sau la nivel de Consiliul European, eu îl susţin pe domnul preşedinte. În schimb, eu nu cred că domnul preşedinte ar fi un comisar bun. Cred că oricum va primi o respingere pentru postul de comisar sau de vicepreşedinte de Comisie. E jenant ca un preşedinte sau un prim-ministru să vină comisar european. Comisarul este un fel de ministru”, a explicat analistul politic.

El a dat exemplele lui José Manuel Barroso, fost premier al Portugaliei, și Jean-Claude Juncker, fost prim-ministru al statului Luxemburg, care, după ce au condus guvernele din țările lor, au ajuns la șefia Comisiei Europene.

„Nu merge ca fost preşedinte să te duci totuşi comisar. Asta e principala dumnealui problemă: e prea mare pentru o poziţie de comisar. Sigur, probabil dumnealui n-ar avea nicio problemă, numai să ia o poziţie”, a mai declarat Magdin, vorbind despre Iohannis.

Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Recomandări
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați

În ceea ce privește cursa pentru funcția de secretar general al NATO, în care Klaus Iohannis s-a înscris, analistul politic susține că problema acestuia este că țările „care au rămas în zona de susţinere nu sunt neapărat ţările care sunt considerate cele mai prietenoase nici faţă de Ucraina, nici faţă de agenda americană la nivel de NATO. Ai o problemă prin contagiune, prin asociere”.

Oficialii ungari și-au exprimat de mai multe ori sprijinul pentru Klaus Iohannis, iar ministrul slovac de externe Juraj Blanar a declarat, la începutul lunii aprilie, că președintele României este un „candidat rezonabil” la șefia alianței.

Restul de 30 de state membre şi-au afirmat susținerea pentru olandezul Mark Rutte.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

musatm000   •   09.06.2024, 17:33

Nu v-am auzit spunand aceleasi lucruri despre securistul Basescu,el a fost doar parlamentar. Haideti sa privim in viitor ,cine o sa vina si ce va face,mi se pare mai constructiv !

gicab   •   09.06.2024, 14:46

Ce nu înțelegeți voi e ca dulapul nu se are simțuri

Dellia   •   09.06.2024, 11:57

Mie unul imi eate sincer rusine cu Klaus Johannis al nostru....cand apare la tv....nu stie sa vorbeasca, mai nou da din maini inutil, se poarte arogant cu cei din jurul lui....nu a platit la ANAF pentru meditatii acordate elevilor, este mare jepcar cu casele altora pe care a pus ochii (are foarte mukte case), se plimba prin Africa inutil cu Carmenuța cu avioane inchiriate foarte scump, schiaza prin alte tari, se plimba cu bicicleta, joaca tenis, golf...GHINION!....un parazit!

    Când l-ai votat de două ori știa să vorbească?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Libertateapentrufemei.ro
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
FANATIK.RO
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Municipiul în care românii vor plăti cu 500% mai mult impozit dacă sunt proprietarii acestor case. Data de la care vor intra în vigoare noile taxe
FANATIK.RO
Municipiul în care românii vor plăti cu 500% mai mult impozit dacă sunt proprietarii acestor case. Data de la care vor intra în vigoare noile taxe
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Observatornews.ro
Un bărbat din Buzău a pierdut 72.000 de lei după ce şi-a instalat o aplicaţie pe telefon
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI