Capitolul 3: Votul pro și anti-UE. Succes limitat față de așteptări pentru populism, naționalism, nativism, extremism, dar nu de ignorat  

• Blocul pro-european se divizează ca opțiuni, dar partidele suveraniste nu reușesc să ajungă la cifrele pe care și le-au propus.
• În Spania, Vox, partidul de extremă dreapta, a obținut aproape jumătate din voturile din alegerile parlamentare recente.
• Partidele anti-UE rămân puternice în țările în care erau puternice, iar victoria din Italia poate conta mult.

Ropotul valului naționalist s-a transformat într-un murmur și a fost mai degrabă înlocuit de un val verde, cum spun sugestiv titluri din The Guardian. Katya Adler, corespondentă la Bruxelles a BBC, rezumă pe Twitter: Establishment-ul european respiră ușurat pentru că partidele naționalist-populiste nu par să fi avut succesul pe care ele l-au sperat și de care establishment-ul s-a temut. Una peste alta, va fi un parlament proeuropean, deși unul fragmentat […] Ar fi prea simplist să spunem că populiștii naționaliști au eșuat la alegerile europene. Realitatea e mai nuanțată. Salvini, Le Pen, Orban sunt încântați în seara asta. Partidul Libertății din Austria a pierdut foarte puțin sprijin, DAR dreapta radicală din Danemarca, Suedia, Olanda + Germania nu va fi mulțumită.

Două aspecte complementare merită atenție:

1. Partidele pro UE conduc aproape peste tot, predominant pe geografia electorală cunoscută.

Valul anti-UE nu s-a produs și parlamentul rămâne majoritar proeuropean. Se păstrează în foarte mare măsură diferențele între țări și regiuni, se mențin aceleași țări dominant eurosceptice sau divizate pe tema UE, cu mici schimbări pe fondul unor câștiguri (relativ mici și nesistematice) ale partidelor anti-UE deseori dublate și de mobilizarea pro-UE pe linia ecologistă.

De exemplu, Cehia rămâne un bastion al euroscepticismului, principalele partide anti-UE și populiste au dat 13 din cei 21 de viitori membri ai PE, în creștere de la 10 în 2014. Dar în același timp, partidele puternic pro-UE au o prezență mare, precum ODS și Partidul Piraților, care a luat 3 locuri și a ieșit pe locul 3.

Într-un mod similar în Polonia, 26 din 51 de eurodeputați sunt și eurosceptici, în creștere de la 23, la fel în Bulgaria, de la 4 în 2014 la 7 acum, dintr-un total de 17 europarlamentari bulgari.

Tendința se vede și în Suedia, unde 6 din 20 de europarlamentari sunt anti-UE, de la 7 în 2014 sau în Olanda: 7 din 26 vs. 9 în 2014. În ceea ce privește partidele pro-UE din Olanda, cele mai mare dintre ele, D66, a avut o campanie invizibilă și a pierdut jumătate din locurile din PE (de la 4 în 2014 la doar 2 în 2019), conform unei analize a European Council on Foreign Relations.

În România, Cipru și Slovenia nici un partid anti-UE nu a câștigat locuri, dar ca și în multe alte țări, se pot observa tendințele spre nativism și populism ale partidelor principale.

Este evidentă o mai mare fragmentare a blocului proeuropean și diferențele de viziune se pot anticipa pe linia diviziunilor de opinii și valori din fiecare țară.

2. Naționaliștii și extrema dreaptă au rezultate mixte, care sunt explicate de contextul economic, social și de competiția politică din fiecare țară, chiar dacă au încercat să se prezinte ca o mare mișcare paneuropeană.

Cas Mudde, profesor la Universitatea Georgia, SUA, unul dintre cei mai reputați cercetători ai populismului, concluzionează că nu se poate vorbi de creșterea succesului populismului, ci al nativismului și probabil al extremei drepte.

Marii “câștigători” suveraniști sunt partidul lui Marine Le Pen din Franța (chiar dacă a câștigat mai puține procente și locuri ca în 2014), partidul Lega al lui Matteo Salvini din Italia și Fidesz al lui Victor Orban – o altă victorie așteptată.

Și ultimul, dar nu cel din urmă, Nigel Farage și al său partid Brexit, care a obținut 31% în UK și se laudă că va câștiga alegerile parlamentare, deși UKIP, precedentul partid al lui Farage, a “câștigat” alegerile europarlamentare și în 2014 și apoi nu a obținut nici un loc în parlamentul de la Londra în 2015.

Câteva surprize s-au înregistrat în ambele direcții:

În Belgia, partidul flamand Vlaams Belang a obținut un rezultat extrem de bun în toate alegerile care au avut loc în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, iar în Austria, surpriză este efectul mic al unui scandal extrem de mare și de recent de corupție.

FPO a obținut doar cu circa 2% mai puțin decât în 2014, iar însuși “eroul” filmului, Heinz Christian Strache, a devenit europarlamentar. Explicații pot fi multe, de la sprijinul solid al votanților stabili care nu se răzgândesc ușor sau lipsa de credibilitate a investigației cel puțin pentru anumite categorii de cetățeni care tind să și voteze pentru partide marginale și extremiste.

 

Extrema dreaptă nativistă nu a avut succesul așteptat în Danemarca, Estonia, Portugalia, Spania. În Spania, Vox, partidul de extremă dreapta, a obținut aproape jumătate din voturile din alegerile parlamentare.

În Danemarca, sprijinul pentru Danish Peoples Party a scăzut semnificativ, iar în Estonia, EKRE a câștigat doar un loc în PE, deși în martie devenise parte a coaliției guvernamentale, iar în Olanda, mult pronosticatul val de extremă dreapta nu a apărut.

  CAPITOLUL 1: Prima prezență la vot în creștere

CAPITOLUL 2: Alegerile europarlamentare își păstrează funcția de protest și semnalizare a nemulțumirilor

CAPITOLUL 4: Țările centrale ale proiectului european: detalii despre rezultate

         CAPITOLUL 5: Brexit și europarlamentarele la care nu se mai aștepta nimeni în Marea Britanie  

CONCLUZII

 

Urmărește-ne pe Google News

• Alegeri Europarlamentare 2024 România: Candidați și Proces Electoral