• Potrivit noului proiect de lege a pensiilor, stagiul de cotizare este definit drept „perioada pentru care s-au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
• Dacă nu se și plătesc aceste contribuții în conturile statului, salariații vor pierde vechimea în muncă, deși nu este vina lor, ci a patronilor.
Statul acoperă acum diferența
Sindicaliștii cer să fie trecut negru pe alb în lege ca statul să acopere diferențele, dar economiștii spun că acest lucru va duce la subvenționarea indirectă de la cei care își plătesc corect taxele.
În acest moment, statul acoperă diferența. Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii, a declarat că două milioane de români se aflau în această situație în 2017, înainte de trecerea contribuțiilor la angajați.
Dar după aplicarea noii legi a pensiilor, adică din anul 2021, va exista o schimbare majoră.
„După 2021, toată lumea va trebui să aibă contribuţiile datorate şi plătite, ca să i se recunoască vechimea la pensie. Dacă nu, nu va mai beneficia la pensie de calculul anilor pentru care nu s-au plătit contribuţiile respective”, a mai arătat ministrul muncii.
De ce este important
Sindicatele spun că actualii salariați se vor trezi peste ani buni, când își vor face dosarele de pensie, că au muncit degeaba.
„Avem cazuri de angajați la Compania Națională a Huilei sau la CFR, companii care nu au plătit de ani buni contribuțiile. Ce vor face oamenii aceia? Se vor duce cu dosarul de pensionare și vor găsi că aceste companii nu au achitat nimic”, a declarat, pentru Libertatea, Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS).
„Omul simplu va afla peste 20 de ani că angajatorul nu i-a plătit contribuțiile (…). Trebuie scris negru pe alb de unde sunt acoperite aceste contribuții”, a completat acesta.
Reținerea la sursă și neplata ar putea fi infracțiune
Sindicatele cer ca reținerea la sursă a contribuțiilor și nevirarea lor să redevină infracțiune. În 2015, Curtea Constituțională a decis că prevederea anterioară încalcă legea fundamentală a țării.
Olguța Vasilescu spune că această redefinire nu poate fi inclusă în legea pensiilor, ci în Codul Fiscal. Sindicaliștii o contrazic și spun că acesta este exact motivul pentru care a fost declarată neconstituțională prevederea anterioară.
Protecție socială pe spinarea celor corecți
Consultantul financiar Adrian Bența spune că prin neplata contribuțiilor se face o concurență neloială companiilor corecte, iar oamenii care își plătesc taxele au de suferit.
„Foarte mulți salariați din sistemul public au salarii mari pe hârtie, dar nu plătesc taxele de 45%. Ăsta mic din privat oferă salarii mai mici, dar se chinuie să plătească taxe. Ca atare, ajută indirect la pensia celor de la stat, că aia n-au plătit. Trebuie să se pună condiție clară de plată a contribuțiilor sociale pentru că se va ajunge să nu mai plătească nici ăsta mic. Trebuie să fii atent și unde lucrezi de acum încolo. Unde nu-i cap, vai de picioare…”, a declarat Bența pentru Libertatea.
Citește și:
Radu Umbreș, antropolog român cu masterat la Oxford: „Natura nu se votează la referendum”