Profesorul universitar, care a participat în ultimii 30 de ani, în calitate de cercetător, la zeci de sondaje de opinie și la exit poll-uri, spune că la alegerile din acest an se profilează “o prezență mai mică decât niciodată”. Motivul?

Tinerii nu vor veni, pentru că ei vin oricum tot mai puțini la vot întrucât nu își găsesc așteptările și speranțele în mesajele candidaților, iar cei în vârstă nu vor veni de frica infectării cu COVID. Această combinație va crea un absenteism major. Cred că niciodată nu am avut așa ceva.

Dumitru Borțun:

Profesorul universitar susține că la alegerile locale, candidații din București pot fi împărțiți în două blocuri de gândire: unii care vor să continue lucrurile așa cum sunt acum și alții care vor să schimbe orașul pentru că au văzut cum arată marile orașe ale lumii și înțeleg importanța unui sistem integrat de transport.

Dumitru Borțun

Dumitru Borțun a făcut o analiză a principalilor candidați pentru Primăria Capitalei și a catalogat intrarea în cursă a lui Traian Băsescu drept “pana care despică cele două blocuri și deturnează de la o confruntare firească, predictibilă și normală, între cei care vor schimbare și cei care o resping”.

Profilul de candidat al Gabrielei Firea făcut de Dumitru Borțun arată așa: “apelează la sentimente, la emoție, încearcă să pară o femeie cumsecade, o mamă, o soție, un primar bun, transmite mesaje, direct sau prin intermediari, că are grijă de bucureșteni”.

Gabriela Firea grijulie este ceea ce convine acelei părți conservatoare a electoratului.

Dumitru Borțun:

Despre Nicușor Dan, spune că vine în aceste alegeri cu propunerea
de schimbare, cu idei și viziuni.

“Are și el electoratul lui, cam tot jumătate din cei cu drept de vot, ca și Gabriela Firea.

Intrarea lui Traian Băsescu în cursa pentru Primăria Capitalei îl dezavantajează pe Nicușor Dan.

“Majoritatea celor care spun în sondaje că ar vota cu Traian Băsescu ar fi votat cu Nicușor Dan. Așa, se duc și aruncă votul pe o variantă fără șanse de câștig – Traian Băsescu”, a mai spus Dumitru Borțun.

Fostul președinte ar fi reușit să convingă o parte din electorat să se gândească să îl voteze pe 27 septembrie pentru că a venit cu obiective “care anunță profilul unui bun gospodar, care știe ce are de făcut”.

Este omul cel mai experimentat dintre toți candidații. Din păcate, a venit cu un stil foarte bun în structurile de comandă, cum era echipajul unui vapor, dar nu este bun pentru structural democratice. Nu cred că mai are priză la oamenii are au simțul echilibrului și al măsurii.

Dumitru Borțun:

“Va fi o bătălie strânsă și e de urmărit până duminică seara, când se dau exit poll-urile. Până în ultimul moment, totul se joacă”.

Bătălia politică, spune Borțun, este între generația actuală de politicieni, cu sloganuri generale, abstracte, care nu spun nimic, “pentru că ei nu mai au ce să propună”, și candidații tineri, care propun alte scopuri, obiective și metode.

Candidații vechi uită că cei care vin din urmă vor altceva, vor «o țară ca afară», chiar dacă este greu de definit ce înseamnă asta. Or actualii candidați, din păcate, nu au ce să propună acestor oameni.

Dumitru Borțun:

Urmărește-ne pe Google News