36 comentariiMedicii de terapie intensivă au explicat, pentru Libertatea, că se întâmplă de multe ori ca pe secția de ATI să fie internați pacienți care este evident că nu mai pot fi salvați. Persoane cu cancer, cu multiple metastaze în faze terminale, cu afecțiuni multiorgan, ținuți în viață doar de aparate, până când corpul cedează. De multe ori, într-o înțelegere cu familia, cu șeful de secție, se ia decizia de a nu mai resuscita pacientul atunci când depășește punctul critic și nici aparatele nu-l mai pot menține în viață.
„Nu suntem acoperiți pentru politica de tipul «nu resuscita»”
„Mai există un concept pe care trebuie să îl discutăm și unde cu toții suntem culpabili, inclusiv eu. Faptul că noi am decis, e adevărat că împreună cu familia și șeful de secție, că un pacient nu mai e resuscitabil. Și când am decis asta poate să fie la fel ca în cazul cu noradrenalina. Sigur, nu i-am oprit niciun medicament, dar am zis că dacă face stop, nu-l resuscitez. Am făcut asta de mult timp și de multe ori. Iar în lege nu ai niciun protocol, nu există nimic. Dacă eu pe secție am un pacient pentru care inclusiv familia îmi spune, «domnule, nu resuscitați», eu nu am legislație care să mă acopere pe subiectul acesta”, a explicat, pentru Libertatea, un cunoscut medic ATI din Iași, care nu a vrut să își facă publică identitatea.
Riscul asumat de cadrele medicale este mare, în astfel de situații, explică medicii. Pentru că familia se poate întoarce a doua zi și să spună „domnule, m-ai păcălit, mai putea trăi” și legea nu-i oferă nicio formă de protecție. Chiar dacă resuscitarea nu ar fi putut să salveze în niciun fel viața persoanei respective, care oricum era în fazele terminale, medicii pot fi văzuți ca fiind vinovați.
„Nu suntem acoperiți pentru politica de tipul DNR (n.red. – Do Not Resuscitate – nu resuscita). Ai cazuri în care vine profesorul, vine șeful de secție și spun că «acest caz n-are nicio șansă, lăsați-l în pace, când o fi să moară, moare». Păstrând proporțiile, dacă te gândești comparativ cu Pantelimonul, nu este foarte diferit. Dar nu e normal să ajungi să iei această decizie, ea trebuie să fie acoperită de lege, de un protocol bazat pe lege”, a mai explicat medicul.
„Dreptul de a muri”. Suntem la ani-lumină, ca legislație, în spatele altor țări
Am ridicat această problemă și cu președintele Colegiului Medicilor din Iași, prof. dr. Liviu Oprea, care este specializat în etică medicală. Acesta a precizat, pentru Libertatea, că România este mult în urmă față de alte țări cu acest tip de legislație. Nu doar că nu avem reglementat conceptul de a nu resuscita un pacient la solicitarea familiei, dar nu avem asumat nici măcar ideea de „directivă în avans” existentă în multe țări din Vest.
„E conceptul în care te duci la un notar, un avocat, scrii ce dorești să se întâmple cu tine în momentul în care ești într-o stare terminală sau ești în comă și nu mai sunt șanse să îți revii. Există la noi noțiune de testament din timpul vieții, oamenii iau decizii în avans despre ce se întâmplă cu moștenirea lor, dar nu pot lua astfel de decizii despre viața lor în avans. Este o problemă, într-adevăr”, a explicat prof. dr. Liviu Oprea.
Nu e un lucru care poate fi reglementat mâine, prin lege, spune dr. Oprea. Este o discuție care trebuie purtată întâi la nivelul societății, profesional, dar și politic, despre ideea existenței „dreptului de a muri”, în condițiile în care în momentul de față acest concept nu există în România.
„Ar trebui să aibă loc această discuție? Sigur că da, pentru că, în principiu, tehnologia a avansat și sunt oameni care pot fi ținuți în viață perioade îndelungate fără un potențial de a mai reveni la ce au fost vreodată. Trăiești intubat, cu substanțe, fără să fie în beneficiul tău: tot vei muri, doar se prelungește starea în care ești. Și nu toți sunt inconștienți la momentul respectiv, alții înțeleg ce li se întâmplă și asta nu le face viața mai bună, s-ar putea chiar să sufere mai mult”, a explicat prof. dr. Liviu Oprea.
În momentul în care oamenii ajung într-o astfel de situație, directivele în avans lăsate în timpul vieții ar putea clarifica dorințele lor, mai ales dacă nu mai pot lua decizii în nume propriu. Altfel, explică medicul, doctorii presupun „faptul că vrei să trăiești” și asta ar trebui să o facă cu toții. „Nu e logic să facem altfel, pentru că nu decidem noi asta. Însă cred că am ajuns la o maturitate a societății pentru a putea să avem discuția asta legată de directivele în avans”, a completat acesta.
Ce se întâmplă cu pacienții care nu mai pot decide pentru ei? O înțelegere între medici și familie
În momentul de față, nici nu avem o legislație clară care să prevadă ce se întâmplă cu decizia medicală în cazul persoanelor care nu pot să mai decidă în numele lor, explică prof. dr. Liviu Oprea. Faptul că medicii se consultă cu rudele apropiate este mai mult o obișnuință, o înțelegere între medici și pacient.
Din punct de vedere legal, există conceptul de curatelă, care se poate obține în instanță, astfel încât o persoană să poată lua decizii medicale pentru alta. Sau în cazul minorilor sau a persoanelor care nu se pot îngriji singure și unde există deja o decizie în acest sens, responsabilitatea este a tutorelui. Problema acestei curatele, spune dr. Oprea, este că nu se obține peste noapte, e nevoie de multiple expertize, medico-legale, psihiatrice, este un demers îndelungat.
„Iar când trebuie luate decizii de ordinul zilelor, uzanța este să implici familia, pe cei mai apropiați, care vin împreună cu pacientul la spital. Aceasta nu este neapărat soluția optimă, dar asta o avem. În alte țări, decizia de curatelă se ia și în decurs de câteva ore de un judecător. Astfel că este o înțelegere între medic și familie, mai ales atunci când vine vorba de tratamente care pot avea unele consecințe pe care pacientul ar fi sau nu de acord să le accepte, dar nu este conștient sau, în cazul unor boli psihice, nu poate înțelege și decide”, a mai precizat prof. dr. Liviu Oprea.
Acesta a subliniat că medicii în România lucrează într-un risc legal major pentru că sunt multe lucruri care nu sunt cuprinse de legislație. Inclusiv unele protocoale care sunt importate din alte țări, gândite pentru binele pacienților, ar putea să contravină legislației în vigoare.
„Acest lucru ne vulnerabilizează pe toți, și pe pacienți, și pe doctori. În timpul pandemiei am avut un mesaj către autorități în care am spus că, iată, este criză de ventilatoare și trebuie să fie făcută o selecție a pacienților. Dar asta nu poate fi lăsată la latitudinea doctorului, sunt decizii care trebuie să fie luate la nivel guvernamental, politic, fiindcă este o problemă de resurse, nu profesională, doctorii pot să fie de acord să îi țină pe toți pacienții, 100 de ani, pe ventilație, dar dacă nu ai resurse faci cumva o selecție și asta nu e o decizie care poate să o ia un doctor, trebuie să fie protocoale medicale care să stipuleze când se face asta, protocoale ce pun în aplicare o lege”, a punctat prof. dr. Liviu Oprea.
Cine decide resursele primite de un pacient sau de altul?
Specialistul în etică medicală spune că, în pandemie, s-a ajuns la întrebarea aceasta: pe cine lași să trăiască și pe cine să moară? Iar medicii care au luat deciziile nu au fost acoperiți în niciun context de lege. Mai ales că, așa cum a relatat și Libertatea la momentul respectiv, politica medicală în țările din Vest era ca accesul la ventilatoare și la oxigenoterapie în cazurile critice să fie permis întâi celor care sunt în curs de agravare și pot fi ajutați. Nu în cazul celor care ajung în formă critică și oxigenul sau intubarea nu le mai poate salva viața.
„Trebuie privit în termeni simpli – ai mai mulți pacienți decât posibilitatea de a trata, cum alegi? Aici e toată discuția și nu ne privește doar pe noi, ca doctori, pentru că ține de criterii, de resurse, de accesul la aceste resurse, iar aici sistemul ar trebui să reglementeze. Ai o decizie administrativă și una profesională – codul deontologic spune că ar trebui să primeze cea profesională, dar când managementul și sistemul fac presiuni asupra ta, cine este responsabil? Veți vedea că, de cele mai multe ori, în România, este responsabil medicul”, a mai spus prof. dr. Liviu Oprea.
Foto ilustrativ: Shutterstock