Deutsche Welle scrie despre relația de prietenie dintre Victor Ponta și Sebastian Ghiță, acesta din urmă aflat în Serbia, unde a fugit pentru a scăpa de problemele pe care le are cu justiția din România. Grație relației apropiate cu fostul premier, Ghiță a reușit să încheie contracte strategice la Belgrad cu guvernul fostului premier Aleksandar Vucici, actualul președinte de la Belgrad.

Deutsche Welle notează faptul că și Victor Ponta este inculpat în mai multe dosare de corupție în România și lansează o ipoteză potrivit căreia Victor Ponta va fi următorul mare fugar din România, iar „Sebastian Ghiță să fie și poligonul de încercare al fostului premier”.

„Dacă justiția de la Belgrad reușește să-l facă intangibil Bucureștilor pe Ghiță așa cum l-a ascuns de Sofia pe bancherul bulgar Țvetan Vasiliev, atunci și pentru Ponta va fi lejer să își primească eventuala pronunțare a sentințelor de pe malul sârbesc al Dunării”, scrie Deustche Welle.

Citiți analiză integrală pe DW.com

De cealaltă parte, fostul premier Victor Ponta neagă orice ipoteză legată de o eventuală fugă a sa din România. „În weekend mi-am planificat să fug cu toată familia la Cornu – dar din păcate pe Valea Prahovei nu ai nicio șansă să fugi din cauza traficului, așa că o să merg chiar mai încet decat prevede viteza legală!”, a comentat ironic fostul premier pe Facebook.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Victor Ponta este consilierul onorific al președintelui Aleksandar Vukic, iar cotidianul sârb Blic a scris la începutul acestui an că Victor Ponta a primit cetăţenia sârbă.

Sebastian Ghiţă a fost prins la Belgrad, în aprilie 2017.  Omul de afaceri are interdicția de a părăsi Serbia și locuiește într-un imobil achiziționat într-un cartier rezidențial al Belgradului.

Acesta a fost eliberat la finalul lunii mai 2017 din arestul Poliției de la Belgrad, în schimbul unei cauțiuni de 200.000 de euro, stabilită de magistrații de la Curtea Supremă din Serbia care au analizat cererea autorităților de arestare provizorie în vederea extrădării.

Pe numele lui Sebastian Ghiță Sebastian Ghiță a fost emis mandat european de arestare și de extrădare după ce a fost dat dispărut de autoritățile române la sfârșitul anului trecut,.

La momentul capturării sale în Serbia, Sebastian Ghiță s-a legitimat cu un act fals.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
FANATIK.RO
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI