În unele localități din județele de graniță din Moldova sunt secții care au arondați de două ori și jumătate mai mulți oameni decât permite legea. Este și cazul municipiului Vaslui, care are 16 secții cu mai mult de 2.000 de persoane pe liste. Numărul record îl deține o secție de la Școala numărul 3: 5.673.
Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că nu s-a ținut seama de cetățenii din Republica Moldova, care și-au mutat domiciliul în România, pentru a obține mai ușor un job în Uniunea Europeană.
Ca să nu încalce legea, primăria a făcut o reîmpărțire a persoanelor din liste, înființând 9 noi secții de votare. Dar soluția acesta a fost respinsă.
„Am făcut reîmpărțirea secțiilor, conform legii, pe care am comunicat-o AEP, care a zis însă că rămâne ca înainte. Am făcut o muncă inutilă”, ne-a declarat secretarul Primăriei Vaslui, Eduard Lăcătușu.
Situația din Vaslui nu e singulară.
„Nu e vorba doar de Vaslui, ci de mai multe județe, cum ar fi, de exemplu, Botoșani sau Iași, unde sunt situații similare”, a precizat subprefectul de Vaslui Mircea Gologan.
A doua problemă cu care se confruntă organizatorii referendumului este numărul mare de președinți de secții de votare care au ales să se retragă din funcție. Până acum, în județul Vaslui au fost înregistrate 88 de cazuri. Oamenii au invocat legislația stufoasă și motive personale.
Situații similare s-au înregistrat și în alte județe – Arad, Gorj, Dolj, Buzău, Vrancea, Sluj, Timiș, Neamț și Sibiu.
În Arad, de exemplu, în jur de 100 din cei 430 de președinți de secții au cerut să fie înlocuiți, iar în Gorj s-au retras până acum 50 de persoane. Problemele familiale, cazuri de boală, oboseala sau concediile, dar și remunerația mică s-au numărat printre motive.
Citește și:
Cine este noul consilier al premierului Viorica Dăncilă: Mario Rafael a fost şef de cabinet al lui Codrin Ştefănescu şi gardă de corp pentru Dragnea, la ÎCCJ
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!