Devenit primar al Timișoarei în 2020, după o victorie zdrobitoare împotriva lui Nicolae Robu, Dominic Fritz părea să aibă garantată o majoritate confortabilă în Consiliul Local Timișoara printr-o alianță USR-PNL. După ce negocierile au intrat în impas chiar în ziua în care trebuia anunțată înțelegerea, cele două partide au reușit să facă o alianță în urma căreia fiecăruia dintre partide i-a revenit un post de viceprimar și unul de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Alianța USR-PNL de la Timișoara a funcționat doar pe hârtie, în realitate, PNL acționând ca un partid de opoziție. Pentru a avea o majoritate în Consiliul Local, Dominic Fritz a făcut un compromis major: l-a „adoptat” pe Raul Ambruș, dat afară din PNL, dar rămas consilier local pentru că a contestat decizia de excludere din partid.

În schimbul votului său, care s-a dovedit decisiv în foarte multe situații, Ambruș, trecut la PSD înaintea alegerilor locale din 2024, a primit pentru oamenii săi posturi în diferite consilii de administrație la societăți din subordinea Primăriei Timișoara. Nu de puține ori, proiectele propuse de Fritz au fost aprobate cu sprijinul PSD, Dominic Fritz și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, păstrând o relația destul de apropiată, fără atacuri reciproce. 

Istoria se repetă

Reales, la alegerile locale din iunie 2024, cu aproape 50 la sută din voturi, Dominic Fritz are din nou probleme în formarea unei majorități în Consiliul Local. Cu 13 din cele 27 de mandate de consilieri locali, Dominic Fritz este condamnat să negocieze o majoritate cu PSD-PNL sau cu AUR.

Primarul Timișoarei a declarat pentru Libertatea că exclude o negociere oficială cu AUR, dar va avea discuții informale cu cei trei consilieri AUR pentru a-i susține proiectele. În plus, va începe discuții cu PSD și PNL, care au avut listă comună de candidați, pentru Consiliul Local Timișoara. 

„Mandatul timișorenilor pentru mine este să negociez pentru o majoritate. Nu am primit la alegeri o majoritate absolută. Îmi lipsește un vot. Voi vorbi cu toți consilierii. Exclud o alianță formală cu AUR, dar voi încerca să conving cât mai mulți consilieri să voteze proiectele în beneficiul orașului. Pentru o colaborare mai formală, bineînțeles că voi avea discuții cu PNL și cu PSD.

Dat fiind că alianța PSD-PNL a câștigat Consiliul Județean, o colaborare instituțională este absolut necesară”, a declarat Fritz. Primarul Timișoarei a declarat că în colaborarea cu unul dintre cele două partide, care ar urma să aibă un viceprimar, „nu vede neapărat o problemă politică de bază”. 

Simonis: „Ca principiu n-aș vrea o majoritate împotriva primarului”

Președintele interimar al PNL Timiș, Vasile Blaga, a evitat să se pronunțe tranșant, spunând că „lucrurile sunt mai complicate” decât la Consiliul Județean Timiș, unde PNL și PSD au o majoritate, iar fiecare dintre formațiuni va avea câte un vicepreședinte.

Blaga exclude însă varianta unei înțelegeri PNL – Alianța Timișoara Unită (ATU), fără PSD, spunând că negocierile pentru Consiliul Local Timișoara trebuie purtate cu PSD-PNL. „Nu putem merge pur și simplu într-un fel la județ și în alt fel la municipiu”, a declarat Vasile Blaga. 

La rândul său, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat că o discuție despre negocierile pentru Consiliul Local Timișoara e prematură, având în vedere că noii consilieri își vor prelua mandatele în octombrie, dar ca linie directoare, PSD Timiș este de acord să îi asigure primarului Fritz o majoritate confortabilă.

„Ca principiu n-aș vrea o majoritate împotriva primarului nici la Timișoara și nici într-o altă localitate din Timiș. Să mă chinui să construiesc o majoritate cu PNL, strângând niște voturi de la partidele din ADU sau de pe la AUR, nu cred că este util și în beneficiul Timișoarei. Cred că o colaborare între primar, indiferent de nume și de partidul din care face parte, și Consiliul Local este obligatorie și ar trebui să fie prioritară pentru orice om politic responsabil”, a declarat Alfred Simonis pentru Libertatea. 

Președintele PSD Timiș mai spune că, având în vedere că Fritz are 13 din cei 27 de consilieri locali, un post de viceprimar ar trebui să îi revină Alianței Timișoara Unită, adică actualului viceprimar Ruben Lațcău de la USR, iar al doilea viceprimar ar trebui să fie de la PNL sau PSD. „Poate fi de la PNL, poate fi de la PSD. Există mai multe opțiuni”, a mai declarat Alfred Simonis.

Dacă al doilea viceprimar al Timișoarei va fi de la PSD, cele mai mari șanse le-ar avea Sorin Ionescu, fost subprefect și director al Colegiului Național Bănățean, care a fost primul dintre consilierii PSD de pe listă. De la PNL, primul pe lista de consilieri e Dan Diaconu, iar al doilea e actualul viceprimar Cosmin Tabără. 

Nicușor Dan: „Oamenii nu vor ca primarul să se certe cu Consiliul”

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, se află într-o situație similară cu a lui Fritz, chiar mai complicată decât a primarului Timișoarei. Candidat independent, dar susținut de Alianța Dreapta Unită (ADU), Nicușor Dan nu are o majoritate în viitorul Consiliu General al Capitalei. Se poate baza pe voturile consilierilor ADU și Reper, dar aceștia nu vor asigura nici macăr o majoritate simplă de 28 de voturi.

Deocamdată, din cauza contestațiilor de la sectorul 1 și sectorul 2, mandatele consilierilor CGMB nu au fost stabilite, însă pentru o majoritate simplă, Nicușor Dan ar avea nevoie de sprijinul PNL. ADU, REPER și PNL ar aduna 47% din voturi, ceea ce prin redistribuire ar duce la o astfel de situație.

După alegerile din 2020, Nicușor Dan a obținut din partea partidelor care îl susțineau, PNL și USR, o majoritate subțire: 29 de voturi din 55. Prin cooptarea consilierilor din PMP, Nicușor Dan și-a asigurat o majoritate confortabilă de 34 de voturi.

„Am colaborat foarte bine până acum în preajma alegerilor. Trei ani nu am produs nicio știre. Discutam înainte, negociam, mai retrăgeam niște proiecte și trei ani a fost o plictiseală totală. Acum, înainte de alegeri, bineînțeles că opoziția la primarul general era o oportunitate absolut legitimă de a te poziționa față de bucureșteni. Și asta a fost lunga dezbatere pe bugetul pentru 2024”, a declarat primarul Capitalei, înainte de alegeri, în podcastul vloggerului Zaiafet. 

În același podcast, Nicușor Dan mai spunea că se așteaptă ca aceeași să fie situația și în al doilea mandat dacă va fi reales. „Oamenii nu vor ca primarul să se certe cu Consiliul. Ei vor ca ei împreună să le rezolve problemele. E legitim ca oamenii să aștepte să existe o majoritate care să lucreze cu primarul și eu sunt deschis să facem această majoritate. Evident că această majoritate începe cu partidele care mă susțin și mă aștept ca PNL să fie parte din ea”, mai spunea Nicușor Dan înainte de alegeri. 

Potrivit ultimelor cifre făcute publice, în urma alegerilor din 9 iunie, pentru a avea o majoritate de două treimi (37 de voturi), necesară aprobării proiectelor de patrimoniu, Nicușor Dan ar trebui să se bazeze pe voturi din PSD, PUSL sau AUR.

În podcastul amintit, primarul Capitalei a spus că în cazul în care nu are o majoritate, marile proiecte ar putea fi blocate. „Teoretic, Consiliul se poate opune. Teoretic e posibil să fim într-o situație în care să fie opoziție și fiecare vot pe fiecare proiect să fie negociat cu alte lucruri pe care primarul poate să le facă. Nu cred că vom fi în situația asta. Ar fi o cantitate foarte mare de energie, așa cum a fost cu aprobarea bugetului”, a mai spus Nicușor Dan în podcastul amintit. 

Urmărește-ne pe Google News