ComenteazăJurnalista Diana Oncioiu s-a deplasat la Aiud, acolo unde a vorbit cu doi foști colegi de comisie cu Augustin Lazăr, și a contactat alți trei disidenți anticomuniști închiși la Penitenciarul din Aiud.
„Tânărul procuror Lazăr n-a fost un torționar, dar nici un inocent. Augustin Lazăr a fost încă o rotiță în angrenajul infernal al dictaturii comuniste”, notează ziarista, la începutul articolului.
„Lazăr era un tânăr procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba, avea 29 de ani și toată viața profesională înainte – dar înaintea comisiei pe care o prezida la Aiud veneau și deținuți speciali, cu toată viața înapoia lor, oameni condamnați pentru infracțiuni politice, atitudini dușmănoase și propagandă împotriva orânduirii socialiste”, mai notează jurnalista.
Diana Oncioiu trece în revistă pozițiile a două instituții de presă în cazul procurorului Augustin Lazăr: Antena 3, care s-a poziționat împotriva procurorului general al României și a difuzat un documentar despre torturile îndurate de Iulius Filip la Aiud, și ziare.com, care a acuzat o „mare manipulare” în cazul lui Lazăr.
Concluziile trase de jurnalistă sunt că „dintr-o exagerare în alta am ratat însă faptele. Fapte care spun povestea complicată a unor vremuri comuniste în care deciziilor arbitrare li se dădea aparența de legalitate prin articole de cod penal, decizii judecătorești sau comisii de procuratură / penitenciar”.
„Dictatura e o mașinărie cu multe rotițe, iar România lui Nicolae Ceaușescu și a lui Augustin Lazăr n-a făcut excepție. O rotiță au fost, de pildă, diferiții actori cu funcții în sistemul de forță care susțin astăzi că au judecat doar forma lucrurilor, consemnând matematic niște criterii. Și oricum decizia finală nu era la ei, și oricum nu aveau ce face – asta este, în sumar, forma complet nevinovată a prezenței lor în documentele de arhivă”, mai notează Diana Oncioiu.
Ce spun foștii colegi ai lui Augustin Lazăr de la Aiud
Jurnalista Dela0.ro a luat legătura două persoane care au făcut parte, alături de Augustin Lazăr, din comisia pentru liberarea deținuților din Penitenciarul Aiud: Petru Silaghi, care în 1985 era locțiitor pentru pază și regim al comandantului închisorii, și Marius Coldea Rusu, educator în Penitenciarul Aiud, cel care i-a luat locul lui Silaghi în 1986.
După apariția în presă a acuzațiilor, Augustin Lazăr a spus că „este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifica mandatul de executare a pedepsei la care umbla doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie și o persoană ca domnul Filip și condițiile erau verificate în același mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar și se afla la Aiud în executarea unei pedepse”.
Contactat telefonic, Silaghi a spus că: „Augustin Lazăr ori e dus cu sorcova, ori se face că nu știe. Să spună adevărul!. Nu noi decideam. Dosarele ăstora (ale deținuților politici) nici nu erau la noi ca în cazul celorlați. Securitatea decidea. Dosarele lor erau la București. Noi comisia nu-i dezbăteam. Nouă numai ne băgau sub nas raportul. Lazăr se face că nu știe”.
De cealaltă parte, Marius Coldea Rusu a avut cuvinte de laudă despre Augustin Lazăr. Rusu a povestit apoi cum funcționau lucrurile în comisia de liberare condiționată prezidată de procurorul Lazăr.
Astfel, potrivit acestuia, de deținuții politici se ocupa direct ofițerul de informații din penitenciar, colonelul Lazăr de la Securitate (Lazăr Gheorghe – n.r.). Potrivit lui Rusu, Comisia de liberări făcea „o verificare strict formală” în cazul deținuților politici, deoarece se știa că aceștia nu trebuie eliberați condiționat.
„Coldea Rusu recunoaște practic că această comisie de propuneri îndeplinea doar o formalitate în cazul deținuților politici, validând legal decizii luate în altă parte. Fapt știut și de Augustin Lazăr, susține el. Și asta pentru că procurorul trimis să prezideze comisia din penitenciar era subordonat prim-procurorului de la județ, care la rândul lui răspundea în fața aceluiași secretar de partid însărcinat cu problemele speciale. În cazul deținuților politici această comisie de propuneri nu era decât un paravan legal pentru abuzurile Securității”, scrie Dela0.ro.
Ce spun alți disidenți anticomuniști închiși la Aiud
Mai departe, jurnalista Diana Oncioiu a vorbit cu alți foști condamnați politic la Aiud.
Unul dintre aceștia este Radu Filipescu, condamnat la zece ani de închisoare și eliberat după aproape patru ani în urma presiunilor externe. Acesta a povestit că cel care lua deciziile referitoare la regimul din penitenciar al deținuților politici era colonelul Lazăr de la Securitate.
Un alt fost disident, Nicolae Lițoiu, condamnat la 15 ani de închisoare, a spus că toate lucrurile în cazul deținuților politici erau comandate direct de Securitate. „În acest context, susține fostul deținut, procurorul președinte de comisie era o unealtă, o păpușă în mâinile Securității indiferent de numele său”, scrie Dela0.ro.
Un al treilea fost condamnat politic, Ioan Ilie, a spus și el că Securitatea era cea care decidea tot ce ține de deținuții politici și că rolul lui Augustin Lazăr era unul minor, de semnatar. „Chiar dacă ar fi avut o atitudine, o poziție diferită, nu putea face decât ce-i impunea Securitatea”, a spus Ilie.
Ce spun procurorii
Sub protecția anonimatului, un procuror a declarat reporterului Dela0.ro că „puteai să nu faci rău dacă nu voiai, că existau mijloace prin care te puteai extrage din acest malaxor legal. Și nu trebuia să fii neapărat un revoluționar pentru asta. Puteai refuza să intri în astfel de comisii sau în orice tip de activitate de procuratură care avea legătură cu interesele și obiectivele Securității”. Respectivul procuror i-a dat dreptate lui Augustin Lazăr în legătură cu faptul că nu el îl elibera pe deținut.
Norica Nicolat, fost procuror la Procuratura Oltenița și actual europarlamentar ALDE, a spus că „faptele prevăzute de articolul 166 din Codul Penal de la acea vreme erau strict de competența Securității, care acționa (indirect) prin intermediul acestor comisii de eliberare condiționată prezidate de procurori”. (Iulius Filip a fost condamnat în baza articolului 166 din Codul Penal de atunci, pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste).
Diana Oncioiu notează că „practic, toți membrii acestor comisii știau că, în cazul deținuților politici, nu există clemență, ci doar circumstanțe agravante, rapoarte de pedepsire și o cât mai lungă reținere în spatele gratiilor pentru îndreptare și reeducare”.
Scrisoarea trimisă de Iulius Filip lui Augustin Lazăr, în 1986
Centrul de Consultanţă Istorică a publicat pe Facebook scrisoarea disidentului anticomunist Iulius Filip adresată procurorului Augustin Lazăr, în anul 1986, la câteva zile după ce i-a fost refuzată a doua cerere de eliberare.
Scrisoarea a fost trimisă pe 14 iulie 1986 și era adresată președintelui comisiei de eliberări de la Aiud, procurorul Augustin Lazăr. S-a întâmplat la o săptămână după ce comisia îi refuzare pentru a doua oară eliberarea (8 iulie 1986).
„Scrisoare deschisă
Către președintele comisiei de propuneri
Frate române:
Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber? Cînd o să citeșți aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare și atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă și liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Țării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunță numele, leagăn veșnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceștia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele și memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea și Frăția. Dar cîte sacrificii: Blajul pașoptist, Iancu așteaptă, Horia și Doja plîng, Bobîlna este înșelată și ne întoarcem la Marea Unire…
Ne-am păstrat ființa neamului nealterată și te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în fața istoriei și să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîștigat de strămoșii noștri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenți trebuie să facă fiecare român și atunci ar dispare fără urmă dictatura și tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?
După părerea mea cele două închisori Aiud și Gherla sînt rușinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?
Te-ai întrebat vreodată cîți frați români au trecut pe aici?
Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)
Iar acum am să-ți scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de țărani deveniți muncitori, datorită unor condiții de viață modeste de pe Valea Samus (Valea Someșului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătățit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului și Maramureșului – sărăcia, durerea și oftatul erau la tot pasul, părinții mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut și eu.
Tata este arestat și condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoști frate române granițe ptr puntea Libertății? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator și tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito și dacă El era supărat trebuia să fie și poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalți nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile și totalitarismul și atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.Anumiți frați români din acea perioadă supuși cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniță. Tata nu mai trăiește a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.
Știi frate române ce este această silicoză?
Toți frații lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.
Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Știi ce a fost acolo? Sigur că știi!
Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administrația nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?
Îți scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii și anume Valea lui Samus (îți dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) știi de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonțida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistrița și G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viață – iar Samus nu mai are viață ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruși plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ștefan ne-a lăsat o moștenire) Valea Groșilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Șimișna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golașe plîng prin marile alunecări de teren).
Știi de ce toate acestea frate român?Cum explici flora și fauna distrusă?
Nu se poate face irigații, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susțineau s-au uscat.
Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – și oamenii au avut, au părăsit satele.
Înainte de colectivizarea forțată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina și nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB și CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puțini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naștere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forțată a agriculturii și zonele de deal și munte au rămas pustii?Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.
Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i serveșți iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare știi dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.
Încă din școala primară mi-a plăcut să aștern pe hîrtie semnele înțelegeri și bunătăți omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost și poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea și satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul și dictatura, iar în final arătam cum țara a ajuns în pragul falimentului și sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac așa ceva.
Iată cine – legea sfîntă a țării – Constituția (art. 17) – Cetățenii RSR fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieți economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează.
În luna ianuarie 1981 am trimis autorităților o poezie intitulată “Vis și speranță” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparații locomotive Cluj la ceferiștii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau și corespondenți de presă străini care au reluat mesajul și iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca “Proletari din toate țările uniți-vă”. Francezi, în special ziarul “Le Monde” se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste.
În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mișelește sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestați inclusiv Lech W. președintele Solidarități ales legal și recunoscut pe plan intern și internațional. Specific legal și recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia. Oare o organizație sindicală legală recunoscută pe plan intern și internațional cu program de reforme și drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoașteri sale internaționale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarității. Te întreb frate române sînt dușmănos la adresa României? Președintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluționari?
Data de 14 iulie 1986
Filip Iulius”
Citește analiza completă de Dela0.ro
Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda