Analiza psihologului Libertatea. Principesa Margareta a fost marcată de tensiune interioară, iar principele Duda, omul cu colacul de salvare

Pe parcursul ceremoniei de la Palatul Victoria și a slujbei de la Patriarhie, Principesa Margareta a alternat privirea plânsă cu cea sobră. S-a citit pe figura ei cât de greu îi era să își stăpânească lacrimile, acel plâns de descătușare și de eliberare de durere. Această alternare a momentelor de autocontrol cu cele de în care lăsa să se vadă că sufletul îi plânge a fost modul ei de a face față fastului ceremoniilor. Acest fast tinde să amplifice durerea pierderii unui părinte, nicidecum să o diminueze. Îi plângeau ochii, dar făcea eforturi să nu o arate.

Puțini oameni au simțit cu adevărat durere sufletească la aceste ceremonii. Margareta este unul dintre ei. Colțurile gurii Margaretei erau lăsate în jos, semn de mare tensiune interioară. O perioadă, în timpul ceremoniei din Palatul Regal, și-a ținut o mână în poală, iar pe cealaltă, la spate; aceasta a fost o încercare de a ascunde durerea pe care o simțea. Este mare diferență, din punct de vedere psihologic, între conceptele de durere și de regret cu privire la pierderea cuiva. Margareta, surorile ei si Nicolae aveau pe figură urme de durere. Ceilalți simțeau doar regret, ba uneori chiar și acesta era formal. Cu toții am auzit că elefanții plâng când mor alți elefanți. Este adevărat, cu mențiunea că plâng doar cei care au interacționat în timp, direct, nemijlocit cu cei morți. Elefanții străini nu plâng și nu simt durere. La fel a fost și aici. Au mai plâns autentic românii de rând, în momentul în care Margareta mergea, singură, în spatele sicriului regelui, la ieșirea din Palatul Regal.”

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Principele Duda, omul cu colacul de salvare

“Atitudinea Principelui Radu a fost în permanență una de suport. Deși a fost actor, nu a încercat să simuleze prin comportament o mare durere. Parea a fi omul care are la el colacul de salvare în cazul în care cineva s-ar îneca în propria durere. Pășea în urma Margaretei, semn că nu intenționa să se plaseze pe picior de egalitate cu ea.”

psiholog Cezar Laurențiu Cioc

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro