Neînțelegeri pentru trei ministere

Mesajul transmis de Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook a venit ca un trăsnet, în condițiile în care negocierile pentru noul Guvern erau în toi, cu toate că existau unele tensiuni. Iar tensiunile erau mai ales în jurul a trei ministere: Dezvoltarea, Transporturile și Mediul. UDMR cerea imperativ Dezvoltarea și Mediul, din moment ce de voturile Uniunii depindea majoritatea parlamentară, în timp ce PSD nu dorea să renunțe la Transporturi, potrivit surselor Libertatea. În tot acest timp, PNL rămânea fără niciun mare portofoliu, fiind în pericol să rămână și fără Ministerul Energie (care urma să fie comasat cu cel al Economiei), susțin surse politice, pentru Libertatea.

În primul rând, decizia anunțată de Ciolacu nu a venit în urma unei consultări cu o largă majoritate a liderilor. Șefii din teritoriu au mandat conducerea restrânsă să negocieze în interesul partidului, iar exact această conducere restrânsă – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu și Mihai Tudose – a și parafat exitul de la guvernare.

De 16 ore a avut nevoie Marcel Ciolacu pentru a călca în picioare afirmația că PSD ține la stabilitatea țării. „Prioritatea momentului este ca România să fie o țară guvernată, stabilă și predictibilă, iar acest lucru cere maturitate și rigurozitate în realizarea tuturor etapelor până la instalarea noului Parlament și a unui nou Guvern”, sublinia comunicatul dat în numele comun al PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Joi dimineață Ciolacu venea cu o altă interpretare. „PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile și orgolii prostești”, a punctat premierul României și președintele PSD pe Facebook.

Variantele aflate pe masă

Prima variantă, cea fără PSD la butoane, este a unui Guvern în care premierul să fie dat de PNL. Potrivit surselor Libertatea USR nu are niciun gând să solicite să dea un premier, fiind cea mai mică formațiune din cele trei – PSD, PNL și USR. Un Guvern PNL-USR-UDMR-minorități va putea trece cu voturile PSD, însă va avea o majoritate fragilă.

În condițiile în care toate mandatele vor fi validate de Camera Deputaților și Senat, PNL-USR-UDMR-minorități vor avea 132 de voturi la Cameră, cu 34 sub numărul necesar pentru majoritatea care trebuie oricărei formule la Putere, ca să treacă legi organice. La Senat, unde pentru majoritate sunt necesare 68 de voturi, PNL-USR-UDMR-minorități ar avea doar 49 de voturi, deci 19 în minus.

Impozitele pentru anul 2025 încing spiritele în Timișoara. Dominic Fritz, în război cu „chiaburii”. Miza: câteva zeci de milioane de lei
Recomandări
Impozitele pentru anul 2025 încing spiritele în Timișoara. Dominic Fritz, în război cu „chiaburii”. Miza: câteva zeci de milioane de lei

Viitorul premier în acest scenariu, unde Ilie Bolojan e numele cel mai vehiculat, va sta de fiecare de dată cu mâna întinsă la voturile PSD, necesare pentru a trece o lege organică sau să ia o decizie majoră. De altfel, Bolojan a și spus că PNL e gata să încerce să dreagă situația. „Partidul Național Liberal vrea în continuare să contribuie la găsirea unei soluții. Țara se află deja într-o situație complicată, iar nereușita creării unei coaliții de guvernare îi va costa mult pe români. România are nevoie rapid de un nou guvern, care să creeze cu maximă responsabilitate un nou buget, să ia măsuri pentru creșterea economiei, să atragă în continuare fondurile europene. Repet, PNL e pregătit să-și asume răspunderea în tot acest efort”, a fost mesajul lansat public de Bolojan.

Al doilea scenariu aflat pe masă este cel în care este învestit un guvern format din tehnocrați sau „independenți”, deci oameni fără carnet de partid, care să fie asumați cu subiect și predicat de partide. Însă în eșalonul al doilea ar urma să fie secretari de stat și subsecretari de stat, precum și prefecți și subprefecți, din resursele umane de la partide. Așadar, controlul va fi tot la partide. Iar în acest scenariu, majoritatea ar putea fi una din PSD, PNL, UDMR și minorități.

Un al treilea scenariu, în care se vorbește de anticipate, este puțin fezabil. Conform Constituției, președintele României nu poate dizolva Parlamentul în ultimele șase luni de mandat. Însuși Iohannis e într-o situație interpretabilă și ar fi nevoie de lămuririle CCR în ce situație se află el după 21 decembrie, când teoretic mandatul de cinci ani expiră. Prin urmare, ar trebui organizate alegeri prezidențiale mai întâi, apoi noul președinte să fie cel care dizolvă Parlamentul, dar doar după ce în 60 de zile cad cel puțin două echipe guvernamentale la votul din legislativ.

Zilele numărate ale unui guvern de tranziție

În momentul de față, partidele politice, dar mai cu seamă PSD, fug de asumarea responsabilității pentru situația economico-financiară în care se află România. Statul se află în procedură de deficit excesiv și semnalele sunt din ce în ce mai proaste. PSD a avut în ultimul an și jumătate premierul, iar înainte ministrul de finanțe, în timp ce PNL l-a avut responsabil pe Marcel Boloș la finanțe.

Oricare premier ar veni, zilele sale sunt considerate numărate, până la venirea noului președinte. Următorul premier va trebui să vină cu un buget și cu decizii privind stăvilirea creșterii deficitului, dar mai ales să înceapă reforma aparatului bugetar, plus ajustările din instituții.

Mai mult, aproape că sunt inevitabile creșterile de taxe sau cel puțin taxa pe valoare adăugată, dată fiind situația actuală. Surse politice au precizat că PSD nu vrea să se asocieze cu „măsuri contra românilor”, ceea ce înseamnă ca va sta în plan secund, pentru ca aceste decizii să fie luate de alți actori politici sau tehnocrați.

Fotografii colaj: Inquam Photos

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Comentarii (3)

IOND1   •   19.12.2024, 17:23

Social ' democratia ' a fost si ramane cel mai mare pericol pentru Romania. Toate partidele comuniste au fost create sub steagul social democrat , toti liderii partidelor comuniste au fost membrii ai partidelor social democrate, toata activitatea antistatala a comunistilor s a facut sub umbrella social democratilor!!!

CamelianPropinatiu   •   19.12.2024, 17:11

Scenariul ultim e să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. Se pot ține odată cu cele prezidențiale, în aprilie 2025, de Paști, Ciolacu și Iohannis rămânând în funcțiile lor.

iugavirgil   •   19.12.2024, 16:20

sa vina suveranistii cu un guvern serios . italia de 2 ani are guvern nationalist si nu a disparut , din contra dna meloni e vedeta in UE .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Observatornews.ro
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI