3 comentariiDupă anii 90, rata de creștere a frecvenței, lungimii și întinderii spațiale s-a accelerat semnificativ, atingând o durată și o întindere spațială fără precedent după anul 2000, până în 2020. Datele rezultă dintr-un studiu realizat de Uniunea Europeană de Geoștiințe (EGU), analizat de InfoClima. EGU este principala organizație de cercetare în domeniul științelor Pământului, planetare și spațiale din Europa.
Potrivit documentului, România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante.
Datele arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală. Tendința vine în special în ultimele două decenii și se preconizează că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Studiul arată că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.
Cele mai active decenii, în ceea ce privește numărul valurilor de căldură, au fost 1951-1960, 2001-2010 și 2011-2020, în timp ce cele mai lungi (ca durată) și mai extinse (în ceea ce privește acoperirea locului) valuri de căldură au fost observate în iulie 2012, august 2015 și iunie 2019.
Pe parcursul deceniului 2021–2020 au fost înregistrate până la 24 de valuri de căldură pe tot parcursul sezonului de vară. În ceea ce privește variabilitatea și tendințele secetei, s-au observat schimbări semnificative în condițiile de secetă (adică tendință semnificativă de uscare) în partea de est a țării în iulie (pentru indicele de secetă SPEI1) și august (pentru indicele de secetă SPEI3), iar cel mai secetos deceniu a fost în perioada 2011-2020.
Regiunile din România, favorabile valurilor de căldură
După anii 90, majoritatea valurilor de căldură au avut o întindere spațială mai mare, cu o suprafață acoperită de un val de căldură de peste 80% în 1996, 2002, 2003, 2010, 2012, respectiv 2019.
Ca și în cazul lunii iunie, și pentru iulie, climatologii au observat o creștere semnificativă statistic atât a HWDI (indice pentru estimarea duratei valului de căldură și a întinderii spațiale a zonei afectate), cât și a AREA (suprafața afectată).
Din analiza pe decenii a valurilor de căldură, se poate afirma clar că perioada 2011-2020 a fost caracterizată printr-o creștere semnificativă a numărului de valuri de căldură față de deceniul precedent, această creștere fiind cea mai puternică în luna august.
În România există regiuni favorabile pentru apariția valurilor de căldură, în funcție de deceniul și luna analizate, aceste hotspoturi fiind puternic influențate de distribuția geografică a Munților Carpați. Cele mai afectate regiuni de apariția valurilor de căldură sunt partea de nord, nord-vest și sud-estul țării.
Dobrogea este o regiune care a fost supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și unei scăderi semnificative a precipitațiilor de vară.
În general, există o creștere semnificativă, de ∼ 0,2 val de căldură pe deceniu în iunie, în majoritatea părților țării, cu excepția unor regiuni mici din nord-est. În iulie, o creștere semnificativă de aproximativ 0,1 canicule pe deceniu poate fi observată în partea nordică a țării, în timp ce pentru restul țării nu s-au înregistrat modificări semnificative.
În august există o creștere semnificativă a numărului de canicule pe teritoriul României, în special în estul țării (aproximativ 0,2 canicule pe deceniu).
Când luăm în considerare toate lunile de vară împreună, creșterea numărului de valuri de căldură este semnificativă la nivel de țară, cu o creștere de până la 0,4 pe deceniu, în estul țării.
Seceta de vară în România
Pe parcursul deceniului 2011-2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu, cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est.
„În ansamblu, evoluția spațio-temporală decadală a condițiilor de secetă indică faptul că evenimentele de secetă nu sunt omogene în toată țara și că deceniile cu cel mai mare număr de veri secetoase au fost 1991-2000, 2001-2010 și 2011-2020. Deceniul 1991-2000 indică, de asemenea, patru veri secetoase pe deceniu în partea de vest a țării și trei veri secetoase pe deceniu în restul țării; iar deceniul 2001-2010 se caracterizează printr-un gradient vest-est în condiții de secetă, cu cel mai mare număr de ani secetoși în partea de sud-est a țării. Evoluția temporală a lunilor iunie, iulie și august indică o variabilitate interanuală puternică a condițiilor de secetă, la nivel de țară și o tendință de uscare semnificativă statistic pentru august. Cele mai secetoase veri, peste România, au fost, conform datelor, 1950, 1952, 2000, 2003, 2012, 2015 și 2018. În toate aceste veri, seceta a afectat peste 70% din suprafața țării”, se precizează în analiza realizată de InfoClima.
Temperaturile extreme, mult mai frecvente
Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.
Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.
Evoluția seriei de timp a indicelui pentru estimarea duratei valului de căldură poate fi privită ca o combinație între variabilitatea multidecenală și schimbările climatice induse de antropic.
Cele mai puternice modificări în ceea ce privește frecvența și amplitudinea verilor calde și uscate au fost observate în regiunile extracarpatice (de exemplu, sudul și sud-estul României), în principal pentru că Munții Carpați acționează ca o barieră pentru masele de aer atlantice, limitându-și influențele oceanice asupra părților de vest și centrale ale țării, care experimentează în medie veri mai blânde și precipitații mai abundente, în timp ce partea de est a țării este predispusă la deficit de precipitații și temperaturi mai ridicate, datorită advecției de aer cald și uscat fie din est sau din sud.
„Apariția valurilor de căldură în România a fost legată de condițiile anticiclonice și de o frecvență mai mare a situațiilor de blocaje atmosferice coroborate cu anomalii de temperatură maximă zilnică de până la 10 grade Celsius și cu divergența fluxului de vapori de apă, care a evidențiat un semnal anormal pozitiv în timpul evenimentelor calde și uscate. Acest lucru este în concordanță cu studiile anterioare pentru alte regiuni (de exemplu, partea de vest a Europei), care au arătat că valurile de căldură tind să apară sub influența circulației anticiclonice, ceea ce conduce la intensificarea fluxului de radiații și a vremii fără nori”, afirmă Viorica Nagavciuc, specialist în domeniul științelor climatice.
Foto: Dumitru Angelescu
Secțiunea „Schimbări climatice” este susținută de European Climate Foundation. ECF nu a fost implicată în niciun fel în procesul editorial și nu este responsabilă pentru punctele de vedere exprimate în textele apărute în cadrul secțiunii.