Anamaria a scris cartea „Cântecul vieții mele”, care cuprinde 208 pagini, inclusiv prefața și 30 de pagini cu fotografii memorabile din viața acesteia, multe dintre ele prezentate în premieră publicului din România.

„Știu că v-a cucerit de-a lungul anilor inimile prin grație și ambiție, prin talent și eleganță. Știu că a sa capacitate de a respira demnitate și de a împrăștia muzica, de cel mai înalt nivel, e aproape miraculoasă. Și mai știu că oricine va citi această carte se va lăsa ușor dominat de un sentiment nobil, încărcat de o notă de respect profund.

Evident că acest respect al românilor față de măreția sa incontestabilă mă face mai mult decât fericită și mândră. Însă, dincolo de accesul la elogii, care e înconjurată astăzi vedeta muzicii populare românești, acest gen apreciat și foarte iubit de toți, înseamnă pentru mine, înainte de toate, MAMA”, a scris Anamaria Prodan în postfața cărții. Lansarea volumului va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 16:00.

Ionela Prodan a murit pe 16 aprilie 2018, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spital. Decesul Ionelei Prodan a survenit în urma unui stop cardiorespirator.

„Un an de zile, cât mama a fost în spital și când nimeni din România nu știa ce are mama de fapt, eu am rămas în țară. Nu m-am despărțit de mama nici măcar o secundă. Am dormit la Spitalul Elias pe o canapea mică vreo patru luni. N-am plecat de acolo pentru că mama putea să moară în orice clipă. Sora mea nu putea să vină din Statele Unite pentru că nu avea cu cine să-și lase copilul, eu am fost singură lângă mama…”, a dezvăluit în exclusivitate pentru Libertatea, Anamaria Prodan.

„Ai fost cea mai bună mamă!”

La câteva minute după ce și-a pierdut mama, Ana a scris un mesaj despre ea. „Om ireproșabil, om pur și minunat, om bun și simplu, om încărcat de daruri. Minune de la Dumnezeu! Ai fost un artist emerit, un om fără egal, de o bunătate și o simplitate incredibilă. Ai sădit în inimile românilor clipe de neuitat și i-ai bucurat ani de zile cu vocea ta inegalabilă. Ai avut un har nepereche și ai reușit, astfel, să faci o întreagă lume să te iubească și să te respecte. Pentru noi ai fost cea mai bună mamă, pentru poporul român ai fost bun național! În inimile oamenilor, pe care i-ai iubit și bucurat cu vocea ta, nu vei muri niciodată! Ai fost, ești și vei rămâne îngerul nostru păzitor! Te iubim și te vom iubi mereu!”, spunea Ana

A primit titlul de excelență post-mortem

În urmă cu un an, imediat după ce a încetat din viață, Ionela Prodan a primit din partea primăriei București titlul de excelentă post-mortem. „Având în vedere mulpiplele solicitări pe care le-am primit la Direcția Cultură a Primăriei din partea familiilor unor persoane decedate, unor personalități ale României de a le fi recunoscute meritele și excelență în domeniul respectiv de activitate vom institui un titlu de excelență care se va acoda post mortem personalităților României, deci și ale Capitalei din diferite domenii de activitate. Primele astfel de titluri de excelență vor fi acrodate doamnei Ionela Prodan, doamna cântecului popular românesc”, a declarat atunci Gabriela Firea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News