„Agenţiile de turism cer demisia de onoare a ministrului Daniel Cadariu. ANAT consideră că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism”, se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor ANAT, ministrul Cadariu a făcut grupuri de lucru, a mers în turnee prin ţară, dar fără niciun rezultat pentru turism, „lăsând în loc mulţi secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică”.
Referitor la târgurile de turism, ANAT mai acuză că ministerul nu a realizat campanii de promovare a litoralului românesc, fapt ce a scăzut cererea oamenilor pentru turismul la Marea Neagră.
„Vara 2022 a fost marcată de campaniile negative duse împotriva litoralului românesc, ceea ce a dus la scăderi semnificative a vânzărilor pentru turismul intern şi cu precădere pentru litoral. Deşi am solicitat sprijin şi ieşiri publice ale domnului ministru, domnia sa nu a considerat că este o problemă suficient de importantă încât să întreprindă vreo acţiune de sprijin”, mai susține ANAT.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro