Mai mult, creșterea de 12% a numărului de turiști de care vorbesc oficialii ANAT este pusă în parte și pe „creșterea calității serviciilor turistice, măririi plajelor din Mamaia, Eforie Nord și Constanța, printr-o investiție a Companiei Apele Române Dobrogea-Litoral”. Iar aici vorbim de investiții care ar fi trebuit făcute cu zeci de ani în urmă pentru că fie că recunoaștem sau nu litoralul românesc arată deplorabil.
Mai mult, oficialii ANAT omit să spună, că odată cu creșterea numărului de turiști de pe litoralul românesc a crescut și cel de pe litoralurile bulgăresc și grecesc.
Zilele trecute, chiar oficialii Autorității Naționale pentru Turism (ANT) recunoșteau, într-o emisiune televizată, că hotelierii noștri le cam înșeală vigilența printr-un simplu truc. Când vine vorba să își ia licențele sau să și le prelungească aceștia au totul pus la punct, apoi când vin turiștii, constată toate neregulile, dar prea târziu pentru că deja au plătit pentru sejururi.
All inclusive la nici 10%
Incidentele din țările vizitate de români, care s-au soldat cu sute de răniți, i-au făcut pe conaționali să își petreacă vacanțele în destinații interne. Iar potrivit ANAT, iulie și august au fost cele mai solicitate luni pe litoralul românesc, cererea fiind atât pentru sejururi, în medie, de patru zile, cât și pentru weekend.
În România, serviciile all inclusive nu sunt nici în măcar 10% din hotelurile preferate de pe litoral. „În sezonul 2016 se constată o creștere a ofertei pentru vacanțe all inclusive, disponibile în cazul a 23 de hoteluri din 300 preferate pe litoral, dar și a cererii din partea turiștilor pentru acest tip de servicii”, potrivit ANAT.
Stațiunile din sudul litoralului, care și-au îmbunătățit oferta hotelieră cu unități de patru stele și servicii all inclusive, au fost preferatele turiştilor și în acest sezon. Per ansamblu, creșterea valorică estimată pentru întreg sezonul, în comparație cu vara trecută, e de aproximativ 18%.
Terorismul face bine la turism
”În urma întâlnirilor de final de sezon, pe care conducerea ANAT le-a avut zilele acestea cu mai mulți hotelieri de pe litoral constatăm că sezonul 2016 a fost mai bun decât ne-am așteptat. Gradul de ocupare a crescut cu 8-12% față de vara trecută, din informațiile noastre”, declară dr. Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Potrivit oficialilor ANAT, prioritatea pentru sezonul 2017 nu este îmbunătățirea calității serviciilor pentru clienți, ci creşterea vânzărilor de vacanţe pe litoral, implicit a gradului de ocupare, pentru lunile mai, iunie şi septembrie, după cum chiar aceștia se laudă.
”Litoralul românesc are perspective de creștere constantă datorită relației excelente dintre agențiile de turism, care îl promovează permanent, și hotelieri, care prin investițiile realizate îmbunătățesc an de an serviciile oferite turiștilor. Avem însă nevoie de susținerea autorităților locale, care să realizeze investiții în înfrumusețarea stațiunilor, și de a autorităților centrale, care să susțină programele propuse de ANAT pentru atragerea turiștilor pe litoral”, precizează președintele ANAT.