Medicul Victorian Păştilă, cel care a efectuat operaţia de cezariană, a declarat că incizia făcută a fost, iniţial mai mică, pentru un bebeluş de maximum 4 kilograme, dar a fost surprins să vadă că micuţul era mult mai mare. „Copilul este sănătos, nu are probleme, a primit scorul Apgar 9 la naştere”, a declarat dr. Păştilă.

Medicul a precizat că de foarte mult timp în Maternitatea constănţeană nu a mai asistat o asemenea naştere, cu un nou–născut a cărui greutate să depăşească 5,5 kilograme.

Silvia Pandele, de 23 de ani, din Ghindăreşti, este o mămică extrem de fericită dar şi norocoasă. „Mi-am dat seama că o să am un copil mare pentru că aveam o burtă cam mare”, a declarat proaspăta mămică. În ciuda faptului că a avut ceva probleme pe parcursul sarcinii, femeia nu s-a descurajat şi a sperat până în ultima clipă că va avea un copil perfect sănătos. Micuţul bebeluş „gigant” va fi botezat Anatoli.

 
 

Urmărește-ne pe Google News