„Toate companiile de cale ferată stau foarte prost, o spun public şi nu o ascund. Am intrat într-un minister în care, timp de trei ani – 2007, 2008, 2009 -, nici una dintre companiile de cale ferată nu au avut un buget aprobat. Am intrat într-un minister în care, pentru prima dată, CFR Infrastructură a avut aprobat un buget pe negativ: minus 800 de milioane. Deci toate companiile de cale ferată trebuie restructurate, pentru că ceea ce s-a întâmplat, din punctul meu de vedere, a fost jaf în companiile de cale ferată. De la executările silite pe bunurile care erau importante, am constatat între timp pentru companiile private – nu ştiu cum se face că se executau vagoane de la calea ferată care erau absolut necesare firmelor private – până la un foarte prost management în ceea ce priveşte resursele, materialul rulant, întreţinerea liniilor etc.”, a explicat ministrul Transporturilor.

Întrebată care sunt jefuitorii acestor companii, ministrul Transporturilor nu a vrut să avanseze nici un nume, răspunzând că la această întrebare pot răspunde doar instituţiile statului abilitate.

„Despre jaf şi jefuitori nu trebuie să mă întrebaţi pe mine. Eu îmi fac datoria şi, atunci când găsesc că ceva este în neregulă, sesizez instituţiile statului. Răspunsul la această întrebare trebuie să îl dea instituţiile abilitate ale statului. Eu sunt abilitată, ca o bucată de instituţie a statului, doar să fac politici în transporturi, să fac rost de bani pentru finanţarea proiectelor care, ulterior, sunt puse în practică de companiile din subordine”, a răspuns Anca Boagiu.

CFR Marfă se va privatiza când „condiţiile de piaţă vor fi favorabile”

În ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă, Boagiu a precizat că, în acord cu discuţiile purtate cu FMI, s-a decis ca această companie să se privatizeze atunci când condiţiile de piaţă vor fi favorabile.

„Suntem într-o perioadă de criză, iar privatizarea unei societăţi trebuie să aducă bani la buget, nu privatizăm de dragul de a privatiza, ci pentru a avea venituri în bugetul de stat, iar înţelegerea pe care am avut-o cu FMI a fost aceea de a continua programul de restructurare la CFR Marfă, eficientizarea activităţii acesteia şi pregătirea ei pentru privatizare, în momentul în care piaţa va fi favorabilă”, a spus Anca Boagiu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News