Richard Goldinger, procurorul comitatului în care s-a produs atacul, s-a arătat surprins că trăgătorul a putut urca înarmat pe acoperișul unei clădiri din apropierea scenei și să deschidă focul asupra fostului președinte american.

„Foarte sincer, sunt surprins că el a putut să urce pe acest acoperiş şi să tragă. Ştiu că aveam membri ai forţelor de ordine în această clădire şi prin urmare cu atât mai surprinzător este că el a reuşit să urce acolo sus”, a declarat procurorul Richard Goldinger, pentru canalul MSNBC.

„Sper că ancheta va stabili cum s-a întâmplat aceasta, însă, da, cel mai surprinzător este pentru mine că în timp ce avem un fost preşedinte acolo, cineva poate să se apropie până la circa 140 de metri, să urce pe un acoperiş şi să tragă”, a insistat Richard Goldinger.

Serviciile de securitate au informat că atacatorul a tras de pe o poziţie înaltă din exteriorul perimetrului unde avea loc mitingul, la circa 150 de metri distanţă, înainte de a fi doborât.

O înregistrare video publicată de site-ul american TMZ îl arată pe trăgător întins pe burtă, pe acoperişul unei clădiri şi ţinând o armă.

Mai mult, chiar înaintea tentativei de asasinat asupra lui Trump, un polițist neînarmat l-a găsit pe trăgător pe acoperiș, dar a fost amenințat cu arma de acesta și a fugit.

Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital
Recomandări
Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital

Donald Trump a fost rănit sâmbătă, 13 iulie, la ureche, într-o tentativă de asasinare la un miting de campanie din Butler, Pennsylvania.

FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind cel care a încercat să-l ucidă pe Trump.

Atacatorul a fost ucis de Secret Service. Pe lângă acesta, un spectator a murit şi alţi doi au fost grav răniţi.

FOTO: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Gion   •   15.07.2024, 14:56

Pentru că pare a fi o chestie organizată de ce ar fi trebuit să fie complicat. Oricum istoria Americii e foarte coruptă la nivel înalt . Deci daca vrei sa mergi cu metroul fără bilet n-ai nici o șansa. Dar dacă vrei să omori pe unul cu un Agheu sau o rachetă nu te observa nimeni e tragic comic .... În ce lume și timpuri trăim ......

    VolodimirZelenski   •   15.07.2024, 16:08

    Gion   •  15.07.2024, 14:56

    Pentru că pare a fi o chestie organizată de ce ar fi trebuit să fie complicat. Oricum istoria Americii e foarte coruptă la nivel înalt . Deci daca vrei sa mergi cu metroul fără bilet n-ai nici o șansa. Dar dacă vrei să omori pe unul cu un Agheu sau o rachetă nu te observa nimeni e tragic comic .... În ce lume și timpuri trăim ......

    Fix la fel e si in Ruzzia, cu alte variatii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
FANATIK.RO
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Ce s-a descoperit pe fundul Mării Negre. Are o lungime de circa 60 de kilometri și i-a surprins pe oamenii de știință
FANATIK.RO
Ce s-a descoperit pe fundul Mării Negre. Are o lungime de circa 60 de kilometri și i-a surprins pe oamenii de știință
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI